Orașul Orhei rămâne fără primar? Pavel Verejanu a fost prezentat ca nou membru al Comitetului Executiv al Găgăuziei
Bașcana UTA Găgăuzia Evghenia Guțul a anunțat cine sunt membrii care vor face parte din echipa Comitetului Executiv al Găgăuziei. Printre aceștia se numără și edilul Orheiului, Pavel Verejanu, prezentat de către fugarul Ilan Șor drept „ex-primar”.
Ilon Șor a fost cel care a prezentat echipa Comitetului Executiv, printr-un discurs difuzat pe un ecran special amenajat. Astfel, ajungând la momentul când trebuia să îl prezinte pe Pavel Verejanu, acesta l-a numit drept „ex-primar al orașului Orhei”, asta chiar dacă nu a fost nici o confirmare oficială a faptului că Pavel Verejanu își dă demisia.
Conform Nokta, lista completă a noilor membri ai Comitetului Executiv este:
- Președinte al Comitetului Executiv – Evghenia Guțul;
- Prim-vicepreședinte al Comitetului executiv – Pavel Verejanu (ex-primarul orașului Orhei);
- Vicepreședinte al Comitetului Executiv – Mihail Vlah (șeful Consiliului de Supraveghere al GRT);
- Vicepreședinte al Comitetului Executiv – Victor Petrov (deputat PAG);
- Șeful Departamentului de afaceri al Bașcanului – Iuri Kuznețov;
- Șeful Departamentului de dezvoltare economică și turism – Larisa Cerven;
- Șefa Departamentului de finanțe – Tatiana Doiceva (menținută în funcție);
- Șeful Departamentului de construcții și infrastructură – Ivan Karaman;
- Șef al Departamentului de relații externe – Anastasia Ciolac;
- Șeful Departamentului Complexului Agroindustrial al Găgăuziei – Maxim Mihailiuc;
- Șeful Departamentului Sănătate – Boris Golovin;
- Șeful Departamentului Educație – Natalia Cristeva (rămasă în funcție);
- Șeful Departamentului de Tineret și Sport – Viaceslav Dragoi;
- Șeful Departamentului de Cultură – Marina Semenova (rămasă în funcție);
- Șeful Departamentului de administrare fiscală – Serghei Aututov;
- Șeful Departamentului de Afaceri Interne al Găgăuziei – Nikolai Tomaili;
- Șeful Departamentului Serviciului de Informații și Securitate al Găgăuziei – Valeri Rotar;
- Directorul Centrului de Cercetare – Irina Constantinova (a rămas în funcție);
- Directorul Agenției de Atragere a Investițiilor – Natalia Cojocari (rămasă în funcție);
- Șeful administrației raionale Comrat – Alexandru Panov;
- Șeful administrației raionale Ceadîr-Lunga – Gheorghe Marangoz;
- Șeful administrației raionale Vulcănești – Șor l-a numit pe Ivan Fiodorov, dar pe podium a venit Petr Ceban.
Potrivit informației de pe pagina oficială a orașului Orhei, Pavel Verejanu s-a născut pe data de 20 iulie 1973, în orașul Florești. A absolvit Facultatea de Economie a Universității Agrare de Stat din Moldova. Timp de mai mulți a deținut funcția de conducere în companii private, dar și în instituții de stat.
În iunie 2015 a devenit parte a echipei lui Ilan Șor. A exercitat funcția de consilier municipal și președinte al fracțiunii „Pentru Orhei” din Consiliul Municipal Orhei. În decembrie 2017, a fost numit președinte al Asociației Obștești „Pentru Orhei”.