ONU face apel către guvernele lumii să lupte cu cauzele căldurii extreme
La câteva zile după ce lumea a avut parte de cea mai fierbinte zi înregistrată vreodată, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut țărilor membre să lupte cu cauzele și consecințele căldurii extremă, scrie Mediafax.
Organizația a făcut apel la reducerea emisiilor de combustibili fosili, dar și să fie asigurată protecția celor mai vulnerabili, persoanele în vârstă, femeile însărcinate și copiii, dar și să fie sporită protecția muncitorilor.
În acest an, canicula a ucis 1300 de persoane la pelerinajul de la Mecca, a închis școlile pentru aproximativ 80 de milioane de copii în Africa și Asia și a avut alte efecte negative în lume.
Duminică, 21 iulie, a fost declarată cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată la nivel global, când temperatura medie la suprafața Pământului a atins 17,09 grade. Recordul a rezistat doar o zi, fiind depășit după 24 de ore, când temperatura medie a ajuns la 17,15 grade Celsius.