Oameni Mioara Velicu: „Mă rog Domnului să mă mai lase să cânt”

Nu mai știe de câte ori a cântat pe scenele din stânga Prutului și asta, probabil, nici nu contează. Faptul că a ales să-și cânte cel mai important spectacol al vieții sale mai întâi la Chișinău, după care la București, spune totul. Mioara Velicu vine la Palatul Național pe 24 octombrie cu spectacolul „Hai, Catrină”, dedicat celor 80 de ani de viață și 60 de ani de activitate scenică. 

„Nici nu mai știu a câta oară vin la Chișinău ca să cânt. Am fost prezentă la toate spectacolele, alături de mari artiști și alături de minunatele orchestre de muzică populară, cântând aici pentru un public unic”, spune Mioara Velicu. O rog să descifreze prin ce consideră unic publicul din R. Moldova. Vorbește cu emoții: „E unic prin respectul pe care îl transmite celor din scenă, prin faptul că apreciază doar soliști de bună calitate. Dragostea de tot ce-i românesc aici se vede cel mai bine. Chiar și cei care neagă apartenența lor la istoria și cultura românească înțeleg, treptat, că nu au dreptate”, explică marea artistă.

80 de ani de viață și 60 de ani de activitate scenică – spectacol aniversar la Chișinău

Nu se incomodează să povestească deschis că are mari emoții în legătură cu spectacolul aniversar – 80 de ani de viață și 60 de ani de activitate scenică. Mari artiști din România și din R. Moldova vor fi alături de ea. Printre aceștia, Steliana Sima, ⁠Mirabela Dauer, Ionuț Fulea, Viorica Macovei, Mihaela Gurău, ⁠Ilie Caraș, Ion Paladi, Ioana Căpraru sau Nicolae Ciubotaru. 

Pentru că spectacolul are un generic neobișnuit, „Hai, Catrină”, am întrebat-o pe Mioara Velicu ce semnifică acest îndemn, iar întrebarea i-a aruncat amintirile departe, în tinerețea sa, pe când colecta folclor prin satele României. „Pe când culegeam folclor prin sate, am cunoscut o femeie vârstnică, Catrina. De la ea am cules acest cântec. Așa s-a întâmplat că piesa a fost lansată pe când Catrina nu mai era în viață. E pentru ea, chiar dacă nu a apucat să-l vadă”, povestește artista.

Despre organizarea spectacolului aniversar la Chișinău, Mioara Velicu spune că nu este decizia sa. „A fost decizia lui Nicolae Botgros, care, cu ani în urmă, mi-a promis să-mi organizeze un spectacol inedit la Chișinău. Nu m-am grăbit, am așteptat și probabil acum a venit momentul. Sigur, fără eforturile directorului Moldova-Concert, Andrei Locoman, acest proiect ar fi rămas doar în visele noastre. Le mulțumesc pentru dragoste. Chiar dacă, vă spun sincer, mi-e frică, sper să depășesc această stare, pentru că eu vin să cânt”, explică Mioara Velicu, precizând că această frică a sa e generată de faptul că întotdeauna a cântat pentru cineva atunci când a fost invitată la Chișinău, acum însă alții vor veni să cânte pentru ea.

Mioara Velicu, celebra interpretă de folclor din România, este originară din satul Ireasca, comuna Gohor, județul Galați. Spune că darul muzical l-a moștenit de la mama, considerată una dintre cele mai deosebite voci din localitate. 

La vârsta de 20 de ani devine solistă a ansamblului folcloric „Rapsodia Dunării” din Galați. Apoi a cântat în cadrul orchestrei „Trandafir de la Moldova” din Bârlad, unde a evoluat timp de 16 ani. Urmează alți 16 ani de cântec alături de ansamblul „Ciocârlia” al Ministerului de Interne.

A evoluat alături de mari artiști ai muzicii populare românești: Benone Sinulescu, Sofia Vicoveanca sau Irina Loghin. Orchestra „Lăutarii”, sub bagheta lui Nicolae Botgros, i-a acompaniat cele mai dragi melodii la mari evenimente din R. Moldova, din România sau din țările europene unde a evoluat pentru Diasporă. 

Critica muzicală din România scrie că Mioara Velicu reușește să dezvăluie un tip de sensibilitate aparte, atingând toate extremele trăirilor sufletești, de la expresiv sau nostalgic până la exuberant, găsind inflexiuni vocale potrivite atât pentru cântecul de înstrăinare, cât și pentru strigătura de joc sau pentru versul plin de umor al cântecului de petrecere.

Și până acum mai învăț să trăiesc fără el 

— Cum sunt aceste zile pentru Dvs.?

— Mă tot gândesc: cine știe dacă va fi vreun alt concert, că anii trec, deși, cum spunea cineva, astăzi nu anii trebuie să îi numărăm și să ne minunăm, ci zilele, clipele, una mai importantă decât alta…

— Și cum e viața unei artiste la 80 de ani?

— Țărancă am fost și am rămas. Niciodată nu am făcut mofturi de vedetă. Oriunde sunt invitată să cânt, nu refuz. Plec și cânt. Pentru mine, zborurile cu avionul sunt de parcă aș merge prin satul meu cu o căruță. Am o pensie bună, aș putea renunța la drumuri, dar cum ar fi viața mea fără cântec? La asta mă gândesc.

— Ziceți într-un cântec: „Nu-s frumoasă, nici n-am fost, om frumos din minți am scos.” E despre dragostea vieții Dvs.?

— Am avut un bărbat nemaipomenit – fostul campion olimpic și mondial la lupte greco-romane, Nicolae Martinescu. Ce minunat era! Am fost timp de 36 de ani împreună. Acum mă gândesc că nouă ne-a fost bine pentru că eram ambii pe drumuri și mereu ni se făcea dor unul de altul. Fiecare revenire acasă era o sărbătoare. Și până acum mai învăț încă să trăiesc fără el. După plecarea sa, primul an a fost groaznic, am stat la cimitir mai tot timpul. Simțeam că nu mai sunt un om întreg, că a rămas doar o parte din ce am fost. Și până acum simt că e cu mine. În fiecare dimineață îl salut în fața candelei care arde tot timpul în casa mea și îl rog la fiecare început de zi să mă ocrotească de acolo, de sus. 

— Care sunt cele mai importante principii pe care le respectați în viață?

— Poate să vă pară banal, dar încerc să lupt în fel și chip cu risipa alimentară. Când sunt la țară, unde am păstrat casa părintească, dacă rămâne mâncare, servesc vecinii sau dacă gătesc mai mult, îi invit la masă. La București, deprind să gătesc doar cât mănânc. Alt principiu e despre cum trebuie să te pregătești de plecarea din această viață în lumea veșniciei. Am înțeles că, fiind în viață, trebuie să te strădui să lași toate lucrurile aranjate, atunci când pleci să nu-i faci pe cei apropiați să se chinuie lângă sicriul tău… În acest sens, mă gândesc mult la singura mea fiică – să le reușesc pe toate, ca să avem o despărțire liniștită. Poate părea trist, dar cea mai importantă investiție pe care ar trebui să o faci pe ultima sută de metri e investiția într-un loc în cimitir, ca după moartea ta, cei apropiați să nu umble buimaci, neștiind ce să facă cu tine. Atâtea se întâmplă în jur în astfel de situații –  certuri, conflicte, supărări, încât ar trebui să prindem cumva și noi la minte.

— După zeci de spectacole susținute la Chișinău, ați trece cu traiul în R. Moldova?

— Nu aș trece cu traiul în R. Moldova. De ce să trec, dacă oricum la voi mă simt ca acasă. 

— Ce vă doriți cel mai mult în viață?

— Simt că Dumnezeu mă iubește. De fapt, Dumnezeu ne iubește pe fiecare dacă nu facem rele de bună voie. Pentru că simt dragostea Sa, mă rog Domnului să mă mai lase să cânt.

— Vă mulțumim.