O rețea de peste 40 de conturi și 85 de pagini, controlate din Rusia, ar fi încercat să manipuleze opinia publică din R. Moldova scriind despre politicieni pro-ruși și cerând eliminarea votului prin corespondență. Raport Meta
Compania Meta, care deține Facebook și Instagram, a eliminat, în ultimele trei luni, 43 de conturi Facebook și 85 de pagini pentru încălcarea politicii sale împotriva comportamentului neautentic coordonat. Conform unui raport lansat joi, 15 august, această rețea provenea din Rusia și viza în principal Ucraina, R. Moldova și ucrainenii care trăiesc în Europa și, într-o mai mică măsură, Franța și Germania.
Aproximativ 32 000 de conturi au urmărit una sau mai multe dintre aceste pagini, inclusiv o parte din conturile neautentice din Brazilia, ceea ar sugera „încercări de achiziționare de activitate falsă pentru a face aceste pagini să pară mai populare decât erau”.
Datele Meta arată că au fost cheltuiți circa 35 000 de dolari pentru reclame, plătite în cea mai mare parte în dolari americani, marea majoritate fiind axate pe Ucraina și R. Moldova.
Meta a constatat că această inițiativă pare a fi o încercare nereușită de a realiza o campanie de „șah tridimensional” pentru a submina Ucraina în timp ce pretinde că o sprijină. Pe de o parte, conturile și paginile și-ar fi asumat o poziție aparent pro-Ucraina, solicitând mai multe arme din Europa, dar ar fi evidențiat, de asemenea, victimele ucrainene de pe câmpul de luptă, ar fi solicitat pedepse mai aspre pentru ucrainenii care evită recrutarea și ar fi cerut alegeri prezidențiale în Ucraina în 2024.
„Pe aplicațiile noastre, această operațiune a început cu crearea unei pagini pentru o entitate fictivă numită Frontul European Ucrainean, care a fost susținută pe Telegram, probabil pentru a părea mai legitimă. Pagina a fost detectată și dezactivată de sistemele noastre automate în aceeași zi. Câteva zile mai târziu, persoanele din spatele acesteia au încercat din nou – noua pagină, de asemenea, a fost închisă.
În acest timp, primul articol despre Front a apărut pe un site de știri polonez, fiind apoi preluat de o serie de instituții de presă, în principal din Ucraina. Articolul descria această entitate ca lucrând pentru a „împiedica Europa și întreaga lume civilizată să uite de Ucraina” și cerea Europei să sprijine Ucraina în lupta sa împotriva „dictaturii ruse”. Agenții a încercat să creeze o altă primă pagină, susținând că cea anterioară a fost închisă de „trolii lui Putin”. Această entitate fictivă a revendicat responsabilitatea pentru unele dintre acțiunile din lumea reală pe care rețeaua a încercat să le amplifice”, a comunicat Meta.
Potrivit raportului, în R. Moldova, această campanie ar fi postat în limba română despre politicienii pro-ruși și ar fi criticat guvernul actual. De asemenea, ar fi promovat o petiție aparent independentă pe platforma Open Petition, care solicita eliminarea votului prin corespondență în R. Moldova.
„În cele din urmă, rețeaua ar fi folosit în mod repetat paginile sale pentru a amplifica videoclipuri TikTok despre politică ale unei persoane (Anatoli Prizenco n.r.) despre care s-a raportat public că a fost recrutată de GRU (serviciul de informații militare al Rusiei) pentru a participa la graffiti-ul cu Steaua lui David din 2023 de la Paris”, a mai notat Meta.
Meta a subliniat că operațiunile anterioare de origine rusă au variat în mod semnificativ în ceea ce privește narațiunile pe care s-au concentrat – de la războaie culturale la probleme sociale controversate și la obiectivele de afaceri ale operatorilor. De la începutul războiului la scară largă al Rusiei în 2022, acestea s-au consolidat în mare parte în jurul subminării Ucrainei în țară și în străinătate, deși unele rețele s-au concentrat și asupra altor țări din vecinătatea imediată a Rusiei, precum Georgia, R. Moldova și altele. Indiferent cine sunt agenții, narațiunea diferitelor rețele este comună: „sprijinirea guvernului ucrainean în apărarea sa împotriva Rusiei este în detrimentul atât al Ucrainei, cât și al aliaților săi”.