O nouă operațiune SMURD. Un copil de șase ani, transportat de urgență la București

În seara zilei de 26 octombrie Angajații SMURD al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență(IGSU) au efectuat o operațiune transfrontalieră pentru transportarea unui minor în vârstă de 6 ani de la Chișinău la București pentru o intervenție chirurgicală de urgență majoră.
Potrivit IGSU, băiatul a fost preluat de la Spitalul clinic municipal de copii „Valentin Ignatenco” și transportat prin intermediul unei ambulanțe de tip C-1. Pe parcursul drumului acesta a fost monitorizat de un echipaj de medici și paramedici din cadrul SMURD Cahul. Copilul a ajuns în siguranță la București. Acolo acesta a fost internat la Spitalul „Ponderas Academic Hospital” din București pentru ulterioare îngrijiri.
Potrivit IGSU aceasta este a șaptea intervenție transfrontalieră SMURD pentru cetățenii Republicii Moldova.


