O nouă decizie de reducere a pedepsei de 19 ani aplicate lui Vladimir Moscalciuc, alias Makena. Când ar urma să fie eliberat din închisoare
Vladimir Moscalciuc, alias Makena, va petrece mai puțin timp după gratii. Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis parțial o cerere a lui Makena, cunoscut drept hoț în lege, de reducere a termenului de detenție. Motivul reducereii pedepsei sunt condițiile de detenție.
Astfel, termenul de detenție a fost redus cu 906 zile, adică aproape doi ani și jumătate. Dacă decizia nu va fi contestată, Vladimir Moscalciuc ar urma să fie eliberat la 16 august 2026, potrivit surselor ZdG.
În iunie 2022, Curtea de Apel Chișinău a admis recursul Penitenciarului nr. 15, Cricova, și a casat total încheierea din 23 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, privindu-l pe condamnatul Vladimir Moscalciuc, cu trimiterea cauzei la rejudecare în aceiași instanță, în alt complet de judecată.
La data de 1 iulie 2019, avocatul Oleg Mîță, care îl apără pe Vladimir Moscalciuc, a înaintat judecătorului de instrucție o plângere împotriva administrației instituţiei penitenciare referitoare la condiţiile de detenţie care, conform jurisprudenței Curţii Europene a Drepturilor Omului, afectează drepturile prevenitului/condamnatului garantate de art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu reducerea pedepsei potrivit prevederilor art. 4734 alin. (4) și alin. (5) din Codul de procedură penală.
Anterior, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a mai admis parțial de trei ori cererea avocatului lui Makena, în iulie 2019, iulie 2020 și martie 2021. Toate cele trei decizii ale primei instanțe au fost contestate cu apel, fiind casate integral cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de fond în alt complet de judecată.
În martie 2021, judecătorul Sergiu Ciobanu a emis o decizie prin care termenul pedepsei definitive stabilite lui Vladimir Moscalciuc, conform sentinței de condamnare, a fost redus cu 1 927 de zile. Statul mai trebuia să-i achite acestuia 350 de lei cu titlu de despăgubire.
Prin sentința Colegiului Penal al Curţii de Apel Chișinău din 27 aprilie 2012, Moscalcic a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 284 alin. (1) Cod penal – crearea sau conducerea unei organizaţii criminale – la 12 ani de închisoare ; art. 42 alin. (2) și (3), art. 189 alin. (6) Cod penal – șantaj- la 10 ani de închisoare; art. 26, art. 42 alin. (3), art. 145 alin. (2) lit. i) și p) Cod penal, omor intenționat, la 13 ani și 4 luni de închisoare, iar pentru concurs de infracțiuni, prin cumulul parțial al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsa definitiva de 19 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat, în iulie 2023, că oamenii legii au desfășurat 15 percheziții în penitenciarul din Soroca și în alte raioane din nordul țării, într-un dosar care vizează organizația criminală condusă de hoțul în lege „Makena”. Lunar, în conturile organizației erau transferați sume de circa două mii de lei, iar în unele cazuri erau transferați și până la 60 de mii de lei, iar în ultima jumătate de an, potrivit probelor cercetate preliminar, ar fi fost acumulați ilegal circa 2 milioane de lei.