O minoră și-a pierdut viața într-un incendiu după ce casa în care locuia a luat foc
O minoră în vârstă de 13 ani a fost găsită carbonizată în casa în care locuia după ce locuința a luat foc. Cazul a fost înregistrat în după amiaza zilei de 22 august, într-o gospodărie din localitatea Parcani, raionul Șoldănești. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:19. La fața locului au fost îndreptate patru echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși la destinație, angajații Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) au stabilit că locuința este cuprinsă de flăcări. În procesul intervenției în interiorul casei a fost depistat corpul carbonizat al minorei.
IGSU scrie că din primele investigații s-a stabilit că fata avea dezabilități, iar în momentul producerii incendiului aceasta se afla singură, fără supravegherea maturilor. Incendiul a afectat bunurile materiale din locuință pe o suprafață de 63 metri pătrați. Cazul este cercetat de organele de drept.
Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite. În acest context IGSU îndemnă oamenii care au în grijă minori să nu-i lase de unii singuri pentru a evita situațiile de risc. De la începutul anului 2024 în Republica Moldova s-au produs 1112 incendii în care și-au pierdut viața 63 de persoane, inclusiv 3 minori.