O învățătoare din Rîșcani, care ar fi agresat verbal și fizic un elev de clasa a doua, demisă. Ministerul Educației a inițiat o anchetă de serviciu

O învățătoare din raionul Rîșcani, care ar fi agresat verbal și fizic un elev de clasa a doua, a fost demisă din funcție, anunță vineri, 28 martie, Ministerul Educației și Cercetării (MEC), care spune că s-a autosesizat referitor la caz și a inițiat, împreună cu direcția raională de învățământ, o anchetă de serviciu pentru a evalua circumstanțele cazului.
De asemenea, autoritățile din educație susțin că Structura Teritorială de Asistență Psihopedagogică Rîșcani a efectuat o vizită la instituția de învățământ (Gimnaziul „Gheorghe Rîșcanu” din or. Rîșcani, n.red.) pentru a evalua bunăstarea emoțională a elevilor din clasa în care învață copilul.
„Specialiștii psihopedagogi colaborează în continuare cu echipa managerială a instituției pentru a identifica posibile efecte asupra copilului vizat și a colegilor săi.
Urmează desfășurarea unor întâlniri cu părinții elevilor din clasă pentru a discuta despre siguranța și sprijinul necesar, precum și despre măsuri care pot fi implementate pentru prevenirea unor astfel de situații în viitor.
Structura Teritorială de Asistență Psihopedagogică Rîșcani va organiza sesiuni de asistență pentru cadrele didactice ale instituției, cu accent pe aplicarea strategiilor educaționale incluzive, gestionarea pozitivă a comportamentului elevilor și crearea unui mediu bazat pe respect și siguranță emoțională”, se spune într-un comunicat al Ministerului.
Autoritățile din educație susțin că vor monitoriza cazul, reiterând „politica de toleranță zero față de orice formă de violență în instituțiile de învățământ”.
Violeta Sacaliuc, o învățătoare din Rîșcani, este acuzată că a agresat fizic și verbal un elev de clasa a doua la ore. Speriat și umilit, băiatul s-a urinat pe el, scrie tvn.md.
Mama copilului a povestit pentru sursa citată că a aflat despre incident abia după ce o altă mamă i-a povestit ce s-a întâmplat. Așa cum în clase sunt camere de supraveghere, femeia a mers la directoarea instituției cu solicitarea de a viziona înregistrările din timpul acelei ore.
„Am văzut că a fost lovit și nu o dată (…). Copilul s-a agitat tare și a început a plânge. Ea deja îl liniștea că gata gura mică, liniște. Și colegul din spate i-a arătat dumneaei că podeaua e udă”, a spus mama copilului.
De cealaltă parte, profesoara a spus că regretă cele întâmplate.