O imagine clară și tristă a sărăciei în R. Moldova: „Unui copil îi poate fi de ajuns dacă este sătul, îmbrăcat și nu are grijă, la 8 ani, să taie vișinul din fundul grădinii, ca să-i fie cald în casă”

De aproape 13 ani, Doina Cernavca și echipa sa au grijă de oamenii vulnerabili din satele Moldovei. În tot acest timp, a văzut sărăcie extremă, violență, lipsa locurilor de muncă, a educației și a speranței. Ca să ofere o șansă copiilor din aceste familii la o viață mai bună, și-a pus drept scop lupta cu evitarea abandonului școlar. 

De Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei, am discutat cu Doina despre amploarea acestui fenomen în R. Moldova, despre cum acesta poate fi combătut și despre poveștile emoționante ale copiilor care, în pofida mediului din care vin, se încăpățânează să meargă la școală, să învețe bine și să devină adulți responsabili. 

Doina a început să facă caritate prin 2008, venind din marketing și PR, cu diplomă în Jurnalism. A realizat în acea perioadă mai multe proiecte, evenimente și strângeri de fonduri care au făcut-o să înțeleagă că, pe lângă voință, avea și capacități organizatorice. „Mi-am dorit să pot face mai mult și mă gândeam că dacă va trage carul din mai multe părți, lucrurile poate se vor mișca”, spune ea. 

„O fetiță de patru ani rodea un colț uscat de pâine și bea apă…” 

Subliniază cum a văzut din start că unul dintre motivele sărăciei este lipsa de educație. Pe atunci, mergea prin sate și vedea copii de zece ani mergând la păscut oile sau vacile, în timp ce colegii lor erau la școală. Nu putea înțelege de ce maturul responsabil de acel copil nu-l trimite la ore – „pentru că, de fapt, de la asta pornește tot”. Așa, unul dintre obiectivele principale ale Asociației a devenit evitarea abandonului școlar.  

Nu-și mai amintește exact primele vizite din sate, dar menționează că a văzut adesea cazuri în care, deși maturii pot fi iresponsabili, copiii sunt de lăudat. Adaugă că era destul de complicat să lucreze cu aceste familii, „pentru că e una să îți imaginezi cât de profundă e prăpastia sărăciei, și alta să vezi cu proprii ochi”. 

Exemplifică printr-o situație de acum cinci ani, care a lăsat-o blocată. A intrat într-o casă despre care spune că părea mai mult a fi un coteț, unde a găsit o vatră în care se făcea focul, acoperită cu un simplu prosop, de sub care se vedea lutul. Acolo, stăteau cinci copii, iar alături, pe un scaun mic, o fetiță de patru ani rodea un colț uscat de pâine și bea apă. 

„Fiind acolo cu asistenta socială, am întrebat-o detalii. Istoria era foarte complicată: concubinaj, mama obligată cumva să aibă grijă de ei, cu pensie primită din partea statului. Eu îmi amintesc de acest caz, atunci când oamenii spun că uite, cineva a umbla cu băutul și a face copii, dar eu o să-i cresc”. 

Doina le dă dreptate celor care afirmă asta, dar subliniază că anume în acel moment, prioritatea este copilul. „El trebuie hrănit anume atunci, spălat și îmbrăcat, ca să nu-l piște tot felul de purici de prin casă. Lui trebuie de arătat că ceea ce trăiește nu este normal pentru un copil”, punctează ea. 

Și atunci, Doina și asociația sa, „Ajută un om”, se străduie să pună în funcțiune tot ce este posibil: autorități publice locale (APL), preot, director de grădiniță, director de școală, oameni din mahala, ca toți împreună să scoată acești copii din situația respectivă, iar data viitoare când ajunge în casele lor, părinții să nu-i mai spună că nu trimit copilul la școală, pentru că nu au cu ce să-l îmbrace, nu au cu ce să-l încalțe, nu au rechizite sau că nu a mâncat nimic de alaltăieri. 

„Copiii se trezesc dimineața și, în toată mizeria din acea casă, se spală, își iau ghiozdanele și merg la școală”

Doina consideră că lipsa locurilor de muncă în mediul rural este al doilea factor care contribuie la menținerea stării de sărăcie în R. Moldova. „Eu le reproșez celor la care mergem că uite, cutare e bărbat în toată firea, de 30 și ceva de ani, a făcut cinci copii și e apt să ducă toate responsabilitățile unui matur, dar nu lucrează. Când întreb de ce, ei îmi spun că nu au unde: centrul raional e la 60 km, în sat nu mai au nimic, decât munca de zilier, care e sezonieră”. 

Nu are acum un răspuns despre cine ar putea rupe acest cerc vicios, deși unii văd o soluție în plecarea peste hotare. „Aici sunt avantaje și dezavantaje. De exemplu, unii copii rămân singuri. Avem un caz unde patru frați au rămas singuri, cel mai mare avea 16 ani și persoana care era tutore, locuia peste o casă, dar dacă-i vedea odată-n lună, atât de mare grijă avea de ei”. 

Pe lângă faptul că ajută copiii, Doina și asociația sa oferă suport și părinților, ajutându-i să-și perfecteze acte. „Lipsa documentelor e o altă foarte mare problemă în mediul rural, sunt maturi care nu au buletine, sunt copii care nu au certificat de naștere și atunci noi încercăm să colaborăm, ca să-i ajutăm cu asta, după care practic îi obligăm să meargă să se pună la evidență pentru un post de muncă”, precizează Cernavca. 

Precizează că asociația de care se ocupă nu mereu reușește să rupă acel cerc al inechității, de care tot pomenește, dar cel puțin încearcă. Adesea, în locurile unde ajung Doina și echipa sa, sărăcia pare atât de profundă, încât nu mai știu cum pot fi de ajutor. 

„Noi avem cazuri, când e practic imposibil să mai lucrezi cu maturii, pentru că sunt atât de tare dependenți de alcool și acolo noi am dat mâinile în jos, pentru că nu mai poți să faci nimic. În schimb, fetița din acea familie, de exemplu, e clasa a IV-a, băiețelul care e clasa I-a, fetița se trezește dimineața și, în toată mizeria din acea casă, se spală pe față, se îmbracă, trezește băiețelul, îl îmbracă și pe el, își iau ghiozdanele și merg la școală. În acest timp, cei doi, părinții, rămân în casă și dorm mai departe, după noaptea plină de veselie pe care au avut-o”, povestește Doina. 

Curând, Asociația sa face 13 ani de existență și Doina afirmă că ar putea scrie cărți din tot ce a văzut nu din rapoarte sau hârtii, ci de pe teren, atunci când, împreună cu colegii săi, descalță copiii de prin sate de încălțămintea lor veche și roasă, și-i încalță, în schimb, cu una nouă și călduroasă.

„Mulți copii pentru prima dată au văzut un havuz și li s-a părut spectaculos”

Nu-și imaginează cum ar fi să se oprească din tot ce face și nu știe dacă ar putea trăi cu gândul că, într-un sat din Ungheni, Nicoleta o așteaptă sau că, la Telenești, Victoraș se gândește la ce-i mai aduce tanti Doina. Crede că acesta e cazul tuturor organizațiilor care lucrează sustenabil, cu proiecte și campanii, în mediul rural.

Asta deși, vara trecută, după săptămâni de lucru cu refugiații, a ajuns în pragul extenuării. „Dar e una să ajuți o mamă care a fugit, la 3-4 noaptea în pijama, cu trei copii și a ajuns aici, la noi în ogradă, și e alta să ajuți o mama alcoolică. Veneau mame cu copii care se prăbușeau aici, în ogradă, și ne spuneau cum au aflat, cu 20 de minute în urmă, că soțul nu mai este. Atunci când peste oameni cad bombele, avem datoria să ajutăm”, afirmă Doina. 

Totuși, tot vara asta, pe lângă ajutor refugiaților, au reușit să se ocupe și de copiii din familii vulnerabile de acasă. Au adus, în cadrul proiectului social pilot „Casa Bună”, o sută de copii din diferite sate ale Moldovei, pentru a le oferi lecții, dar mai ales timp în care ei să se poată juca. 

„Le-am dat toată libertatea, au avut cărți, au avut curtea, au văzut parcul, un havuz aici. Mulți dintre ei pentru prima dată au văzut un havuz și li s-a părut spectaculos”, mai spune ea. 

Inițial, se gândeau la lucruri mai sofisticate, cum ar fi cursuri de IT sau alte ore. Dar așa cum proiectul era pilot, au lăsat primii zece copii să facă ce vor ei. 

„Mai mult decât să stea în curte să se joace cu cățelul, să mănânce pizza, care a fost punctul culminant al vizitei, să alerge prin parc, să urce pe tobogane pe care nu le au în sat, nu au avut nevoie de absolut nimic. Un copil are suficient dacă este sătul, îmbrăcat și nu are grijă la 8 ani, să se ducă să taie vișinul din fundul grădinii, ca să-i fie cald în casă”, explică Doina. 

În cele mai vechi comunități unde a ajuns Asociația „Ajută un om”, Doina Cernavca se bucură să enumere cazuri în care copiii pe care i-au luat în grijă de la maternitate, unde mama lor s-a dus singură doar într-un halat, acum învață în clasa a doua și sunt primii; cazuri în care copii de 7-8 ani dormeau în iesle prin noiembrie, iar acum sunt studenți cu bursă; cazuri în care copiii au rămas în sat și au făcut doar nouă clase, dar acum au grijă de familia lor, așa cum pot, și trăiesc în curățenie, cu haine puține, dar aranjate frumos, cu doi cocoși și câteva găini în ogradă, cu un cățel în lanț, dar bine hrănit. Chiar și aici unde nu neapărat au reușit să insufle dragostea de carte, Doina și echipa sa înțeleg că au putut ajuta să crească un om bun. 

Între timp, însă, R. Moldova rămâne în continuare cu eticheta de cea mai săracă țară din Europa.