O femeie și un băiat de 9 ani au murit intoxicați cu monoxid de carbon. Apelul IGSU în contextul utilizării sobelor și altor surse de încălzit
O femeie în vârstă de 44 de ani și un băiat de 9 ani au murit intoxicați cu monoxid de carbon în urma exploatării sobei din locuință. Cazul a avut loc în dimineața zilei de 21 octombrie într-o gospodărie din localitatea Japca, raionul Florești, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
La fața locului s-a deplasat un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși acolo, aceștia au depistat în locuință corpurile neînsuflețite a celor două persoane. În urma cercetărilor efectuate de specialiști, conform IGSU, se presupune că aceștia s-ar fi intoxicat cu produsele de ardere în urma utilizării sobei de încălzit.
„Incendiu în locuință nu s-a produs, iar toate circumstanțele urmează a fi stabilite de organele de resort. În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile de securitate la utilizarea sobelor și altor surse de încălzit. Cetățenii sunt rugați să verifice cu atenție sobele înainte de a le folosi, asigurându-se că canalele de ventilare sunt deschise și neobturate, în vederea evitării intoxicării cu monoxid de carbon.
De asemenea, pentru prevenirea cazurilor de intoxicație și a incendiilor în locuințe, persoanele sunt rugate să îndepărteze materialele combustibile din apropierea sobei, iar pe timp de noapte focul să fie neapărat stins. Mai mult, este indicată folosirea doar a materialului combustibil pentru care a fost destinată soba, iar aprinderea focului prin stropirea cu benzină, petrol sau alte lichide ușor inflamabile este strict interzisă. În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 36 situații de risc”, se menționează într-un comunicat al IGSU.
De la începutul anului 2024 au fost înregistrate 62 de cazuri de intoxicație cu monoxid de carbon, în urma cărora au decedat șapte persoane.