O fată de 14 ani este căutată de Poliție. Aceasta a dispărut după ce a părăsit instituția de învățământ în care studiază
Polițiștii din Ungheni caută de 3 zile o fată în vârstă de 14 ani, din satul Pîrlița, care a dispărut după ce a părăsit instituția de învățământ în care studiază. În acest context, Inspectoratul General al Poliției (IGP) solicită ajutorul cetățenilor pentru localizarea acesteia.
Minora a dispărut la 23 septembrie 2024.
„Polițiștii din Ungheni s-au mobilizat și, de 3 zile, întreprind măsuri complexe de căutare a unei minore”, se arată în anunțul Poliției.
Semnalmente: înălțimea 1.65 m, corpolență slabă, ochi căprui și păr șaten.
În ziua dispariției, minora era îmbrăcată în blugi negri, tricou albastru și purta adidași negri.
Persoanele care dispun de informaţii despre locul aflării fetei sunt rugate să apeleze Poliția la 112 sau să telefoneze la numărul 060 36 37 55.