O familie de medici acuză alți medici de malpraxis: „În sufletul meu va fi mereu un gol, de mărimea și forma fiului meu”

O să treacă vreodată?

O să mai am curajul să încerc vreodată?

O să uit durerea asta vreodată?

O să am vreodată un copil?

De ce mie?

De ce acum?

Cum să știu că n-o să se întâmple din nou? Că dacă o să se întâmple din nou, sigur o să mor de durere.

Fiecare mare pierdere din viață are o noțiune, un cuvânt care-i stabilește statutul. Când pleacă soțul sau soția, celui rămas îi spunem văduvă sau văduv. Când un copil îşi pierde părintele, îi spunem orfan. Dar cum să-i spui unei mame și unui tată care își pierde copilul? Acest fenomen nu are nume, iar suferința acestor părinți nu are descriere. 

E povestea Elenei care a mers să nască la spital, dar a revenit acasă fără copil, fără dreptate, fără alinare, umplând de lacrimi și de întrebări leagănul gol și rece. Leagăn pe care, mai târziu, soțul îl va strânge cu amărăciune și-l va depozita la țară. Dar nici el, nici ea nu își pot depozita nicăieri durerea. Sistemul medical, care le este a doua casă, nu le-a oferit niciun tratament pentru această suferință.

13 aprilie 2021

18:30

După amiază, Elena începuse să se simtă altfel – mișcări și semne ce-i dădeau de bănuit că ar putea începe travaliul. Însărcinată în 36 de săptămâni și trei zile, Elena decide să meargă la Spitalul Raional Strășeni. „Mi-am zis să-mi verific bănuială și apoi să mă apuc de adunat bagajele”, își amintește Elena. 

Marina Postică, șefa Secției de obstetrică și ginecologie, o examinase. Bănuiala Elenei se adeverise.  

„Deschiderea e de 3 cm, capul fătului este angajat, totul este bine”, îi spune Marina Postică. 

După care, zis și făcut –  Elena se întoarse acasă pentru a-și pregăti bagajul pentru maternitate. 

„Eu simțeam cum el merge prin canalele de naștere”

22:10

S-au rupt apele. Elena își telefonase medicul curant –  Emilia Prodan, medic la Spitalul Clinic Municipal nr. 1 „Gheorghe Paladi” din Chișinău.

22:30 

Internarea la Spitalul Clinic Municipal nr. 1 „Gheorghe Paladi” din Chișinău. Totul decurgea normal. 

01:15 

Deschidere de 5 cm. În sala de nașteri a venit și anesteziologul. 

03:00

Deschiderea completă. „Eu simțeam cum el merge prin canalele de naștere”. 

„Tactica medicală de mai departe a fost total neprofesionistă”

03:28 

Începuse nașterea propriu-zisă. „Se instalase suferința fetală”, își amintește Elena. 

03:45 

„Am născut. Băiețel. 7/7 pe scara Apgar. Peste 10 minute nu mai era nimeni în sala de nașteri”. 

În intervalul de 03:28 – 03:45, potrivit Elenei, s-ar fi produs mai multe „erori ce au costat o viață de om”. 

„Tactica medicală de mai departe a fost total neprofesionistă. Pentru că ei, medicii, au avut abordarea de a-l scoate mai repede, indicând că a fost o naștere rapidă. A fost naștere rapidă, pentru că l-au scos forțat cu vacuum”, susţine Elena. 

Potrivit ei, medicii nu ar fi respectat protocolul clinic, deși, ulterior, în fișa medicală, s-ar fi indicat că s-au respectat toate procedeele. 

„De cum s-a instalat suferința fetală, trebuia de pus gravida pe o parte, de dat oxigen și de văzut – când se schimbă poziția, el se ameliorează sau nu? Ei nu au făcut asta, cu toate că în fișa medicală scrie că totul a fost făcut și a fost respectat protocolul”, declară Elena. 

„Primul vacuum a fost aplicat cu forța și a eșuat”

„Primul vacuum a fost aplicat cu forța și a eșuat, trebuia manevrat cu contracțiile, dar de fapt, a fost tras pentru că a produs un sunet ciudat, încât eu tocmai m-am speriat”, își amintește Elena. 

*Vacuum-extracţia: naştere asistată prin extracţia fătului cu ajutorul vacuumextractorului, în perioada de expulsie de partea craniană, care se află în cavitatea sau la ieşirea din bazinul mic. 

Ar fi urmat al doilea vacuum, după care s-ar fi recurs la manevra Kristeller, asta în timp ce cardiotopograful care monitorizează activitatea cardiacă a copilului nu era plasat pe burta mamei, așa cum recomandă protocoalele medicale. 

„Kristeller nu se aplică împreună cu vaccuum. Aceste două proceduri contravin în totalitate”

Elena are studii medicale și calificarea de medic în urgențe medicale. Timp de doi ani, femeia a lucrat în Secția de reanimare pentru copii din cadrul Institutului Mamei și Copilului. Femeia susține că manevrele folosite la naștere nu ar fi fost îndeplinite conform protocolului medical, fapt care a dus după sine aceste consecințe…

„Kristeller nu se aplică împreună cu vacuum. Aceste două proceduri contravin în totalitate”, accentuează femeia. Kristeller a lăsat semne de vătămare corporală pe corpul Elenei. 

*Manevra lui Kristeller este o practică, în timpul căreia un obstetrician sau un alt medic apasă puternic peste burta femeii gravide în timpul contracțiilor și astfel îl împinge literalmente pe copil din burta mamei. Această practică este interzisă oficial în mai multe țări, de exemplu, în Rusia, Ucraina și Statele Unite. De asemenea, Organizația Mondială a Sănătății recomandă refuzarea aplicării acesteia. Manevra lui Kristeller este considerată o practică a trecutului, deoarece este asociată cu riscuri pentru sănătate, atât pentru femeia aflată în travaliu, cât și pentru bebeluș. 

În aprilie, 2021, într-un interviu pentru sănătateinfo.md,  Valentin Friptu, șeful catedrei Obstetrică și Ginecologie din cadrul spitalului unde a născut Elena, spunea că această metodă nu se mai predă la facultate. Cu toate acestea, nu există niciun act oficial care să nu permită utilizarea ei.

„Este o metodă din perioada sovietică, acum ea nu se mai folosește și nu se mai predă la facultate. În același timp, nu există niciun document care să stabilească că această metodă este contraindicată. În cărțile vechi se arată cum se face, cum se apasă, dar în cărțile noi nu se mai vorbește despre ea”, declara atunci profesorul Friptu. 

Tot Elena susține că Kristeller se aplică doar în cazuri de urgență. „Și dacă era o urgență, trebuia să se recurgă la altă tactică – la cezariană”. 

Am solicitat mai multor medici obstetricieni să ne vorbească despre aceste două manevre și despre protocolul național, dar toți au refuzat să comenteze situația. 

În protocolul clinic pentru medicii obstetricieni-ginecologi de pe site-ul Ministerului Sănătății este explicată procedura de extracție a fătului, folosind vacuum, dar nu se pomenește nimic despre manevra lui Kristeller. 

„Copilul manifesta simptomele clinice ale unui șoc hemoragic”

„În timp ce erau aplicate suturile, am cerut să mi se dea copilul”, își reamintește Elena. 

„Mi-am dat seama că copilul nu se simte bine. Era foarte palid, apatic și nu voia sânul mamei. Am încercat să-l stimulez, dar refuza. Nu plângea, dar gemea”. Atunci a insistat să fie chemat reanimatologul. 

04:50 

Copilul este preluat în reanimare în stare extrem de gravă. 

„Copilul manifesta simptomele clinice ale unui șoc hemoragic”, susține Elena.

05:00 – 08:00

„Nu am știut absolut nimic despre copil. Tot telefonam, întrebam, dar nimeni nu voia să-mi vorbească”, povestește Elena. 

„Am fost întrebată dacă nu am suferit de COVID. Mai târziu, în fișa medicală, vor interpreta lucrurile. Vor invoca că și eu am avut Covid odată cu soțul, chiar dacă eu am explicat că soțul fusese testat pozitiv la coronavirus și s-a autoizolat, iar testul meu a fost negativ. Tot în fișa medicală apare cum că am acuzat mai multe simptome de COVID – febră, mialgie și tuse, deşi nu este adevărat”, spune Elena. 

„S-au mai luat și de faptul că eram anemică. Toate femeile însărcinate sunt anemice, dar hemoglobina nu era 70 – 80, ci 110, adică în limita normei. O să mai zică de pielonefrită, dar  pe perioada sarcinii, rinichii nu au prezentat nicio acutizare”, anticipează Elena. 

„Am dus o sarcină normală. Și mereu am avut un mod sănătos de viață. Dar mamele care suferă de tensiune arterială sau de alte boli, nu trebuie să nască? După judecata lor, copiii acestor mame nu au dreptul la viață sau cum?”, se întreabă femeia. 

„Tot sângele din corpul copilului era în cap”

08:00

„M-am ridicat în secția de reanimare. Am vorbit cu medicul. Mi-a zis că copilul e în stare foarte gravă. Tot sângele din corpul copilului era în cap. Medicii reanimatologi menționează mai târziu că nu au putut preleva sânge circulant”. 

8:10 – 12:00

„Nu a intrat nimeni în salon. Nu au fost monitorizați parametrii medicali ai mamei – sânii, uterul, hemoragia – nimic. Ulterior, în fișa medicală vor menționa că au efectuat toate acestea”. 

„Aaa, dap el a murit la 14:30!”

12:00 – 15:00

„În continuare nu cunosc nimic despre copilul meu”. 

15:00

„Soțul a mers la farmacie. La intrare, s-a întâlnit cu medicul reanimatolog care cumpăra apă. A încercat să afle care este starea micuțului și i s-a răspuns așa:

–Aaa, dap el a murit la 14:30!”

Elena izbucnește zgomotos în plâns.

„Așa se anunță despre moartea unui copil? La magazin, cumpărând apă?”

„Așa aflu că copilul fusese în stare foarte gravă. Fusese intubat. Nu avea sânge la periferie pentru ca să-i preleveze analize”, vorbește Elena printre hohote de plâns. 

„Sunteți tineri, o să mai faceți copii”

După aceasta, soții au insistat să fie desfășurată o expertiză medico-legală. Vicedirectoarea medicală, Alina Bejan, le-a răspuns că, dacă insistă, vor fi nevoiți s-o concedieze pe doctorița curantă, Emilia Prodan. 

Tot Alina Bejan, mai târziu le va zice:

„Sunteți tineri, o să mai faceți copii”. 

„Ne pare rău, s-a primit ca la doctori”. 

„Ce înseamnă suntem tineri? Cum să trecem peste această durere? Cum să uităm că am fi avut un copil?”, se întreabă Elena. 

14 aprilie, seara

Elena semnează refuz de spitalizare și merge acasă. 

„Pruncul ar fi avut un traumatism neonatal. Alte patologii nu prezenta”

15 aprilie, dimineața 

Marin Corcodel, soțul Elenei și medic anesteziolog-reanimatolog, participă la expertiza medico-legală. Un morfopatolog din altă instituție și alte 10-12 persoane participă la expertiză. Se emite un act preventiv în care este indicată cauza morții: pruncul ar fi avut un traumatism neonatal. Alte patologii nu prezenta. Peste 3 săptămâni, timp în care soții Corcodel au așteptat fișa medicală a copilului. Atunci, în document era deja indicat că acesta ar fi avut chisturi intracerebrale, alte anomalii și infecții congenitale. Maladii care, spune Elena, dacă ar fi fost, s-ar fi depistat și înainte de naștere, însă ultrasonografiile de monitorizare a sarcinii ar fi reflectat că fătul este sănătos. 

„De ce copilul a prezentat semne de șoc hemoragic, dacă nu a fost traumatizat? Voi ziceți chisturi, dar chisturile nu au fost văzute la ultrasonografie, în decursul sarcinii?” Sunt întrebări la care nu i s-a răspuns Elenei și nici nouă, mai târziu. 

Ulterior, soții Corcodel au solicitat să fie creată o comisie multidisciplinară și să se organizeze o conferință clinico-morfopatologică. 

„Am sprijinit pereții instituției zile întregi și am cerut să se vină cu o reacție. Am cerut să primim răspuns la întrebările noastre”, spune Elena. 

Între timp, Elena primește din interior mesaje și probe audio care confirmă bănuielile ei. 

 „Medicul se încurcă în declarații”

13 mai

După comisie, soților Corcodel li se spune că trebuie să se împace cu gândul că o altă conduită nu ar fi schimbat rezultatul.

Elena nu a primit însă nici până acum răspuns la întrebările care o macină:

• De ce s-a făcut vacuum atât de agresiv?
• De ce s-a recurs la vacuum și Kristeller, dar nu s-a recurs la cezariană?
• De ce doctorița care a aplicat vacuum nu cunoaște numărul la vacuum?

*În timpul conferinței interne solicitate de soții Corcodel au participat mai mulți specialiști obstetricieni – ginecologi, neonatologi, reanimatologi – neonatologi și morfopatologi. Analizând cele întâmplate, au apărut mai multe întrebări la medicul de gardă care a aplicat vacuum-ul – Liliana Ioncu. 

O înregistrare audio a unei discuții purtate între Liliana Ioncu și specialiștii din comisie, primită și analizată de familia Corcodel, arată că medicul se încurca în declarații.

• Medic: Ce număr de vacuum ați aplicat?
• Liliana Ioncu: Nr. 4

Urmează o pauză.

• Medic: Dar poate nu nr.4, dna Ioncu?

Iar pauză, apoi intervine Valentin Friptu, șeful catedrei Obstetrică și Ginecologie.

• Valentin Friptu: Dna Ioncu a încurcat, căci noi, în sala de nașteri, avem vacuum doar cu nr. 2 și 3. Înseamnă că, probabil, dvs. ați aplicat nr. 3, nicidecum nr. 4. 

Ulterior, directorul instituției, Iurie Crasiuc, i-a explicat Elenei că încurcăturile doctorei ar fi fost cauzate de stres: „Voi ați terorizat doctoreasa cu întrebări și ea nu poate răspunde, ea nu poate lucra”. 

Elena nu înțelege de ce toți văd stresul medicilor, dar nu încearcă să înțeleagă drama părinților care au pierdut pruncul: „Noi am terorizat doctorița, dar noi? Cine se gândește la noi oare?” se întreabă Elena.

„Am venit cu burtică și m-am dus acasă cu sufletul gol. Inima mi-i sfărâmată în bucăți. Cât timp îi va lua să se vindece?”, își amintește Elena, printre lacrimi. 

„Dar soțul meu? La el se gândește cineva? E anesteziolog și când merge la cezariană și aude cum vine pe lume un copil… Cum se simte el oare când pe al său nu l-a auzit și nu l-a văzut? Și l-a văzut doar în reanimare, doar cadavru?”, se întreabă retoric Elena, aducând în atenție dificultatea dublă prin care trece această familie, ambii fiind nu doar lucrători medicali, ci și oameni care au suferit din cauza unor erori medicale. 

„Mi-e rușine că sunt medic”

Elena spune că împreună cu soțul se simt abandonați cu problemele cauzate de această pierdere. Soțul ei nu a putut lucra timp de două săptămâni, „a stat lângă mine ca să mă păzească. Chiar și acum, când el e în tură, vin rudele să doarmă cu mine. Noi adică nu suntem stresați?” 

Această tragedie o aduce deseori în fața dilemei, întrebându-se dacă și-a pierdut doar copilul sau și profesia. „Eu nu știu cum mai departe o să îmbrac halatul alb. Mi-e rușine că sunt medic”, spune ea.

După cele întâmplate au trecut mai multe săptămâni, dar Elena încă nu este în stare să rămână singură, față în față cu marele gol din viața ei. S-a înscris la un psiholog. Spune că psihologul nu va înfăptui minuni, nu îi va aduce copilul înapoi, dar o ajută să înțeleagă normalitatea unor stări pe care le are. E unul dintre puținii oameni care o ascultă, o lasă să plângă, să țipe și nu-i reproșează nimic. Ea încă își mai reproșează că nu ar fi avut grijă de puiul ei…

Iar când vine vorba de alți copii pe care îi vede în stradă spune că are „atacuri de panică. Mi se face rău, vine senzația de vomă și amețesc”.

Misterul vacuum-ului nu se încheie aici. Tot în cadrul acelei conferințe, Valentin Friptu a venit cu unele precizări. 

„Chiar m-am dus să văd dacă vacuum-ul este ok și era tot normal, căci după dvs. s-au mai folosit alte trei vacuum-uri. După vacuum-uri, alți trei copii au fost duși în reanimare. Dar pentru că doar al vostru a fost bolnav, al vostru a decedat, ceilalți s-au făcut bine”, i-ar fi zis Friptu Elenei. 

Ea consideră că aceste cifre enunțate de către medicul obstetrician sunt și mai îngrijorătoare. „Dvs. vă auziți, dle Friptu? După naștere, după vacuum, alți trei copii au ajuns în reanimare. Asta vorbește despre faptul că ei au fost traumatizați, căci un copil normal, un copil sănătos nu merge în reanimare, dar rămâne lângă mama. Asta vorbește despre incompetență”, punctează Elena. 

„Dvs. sunteți sănătoasă, nu ați avut niciun impact asupra sănătății. Niciun impact. Sunteți bine – mersi”, i-a zis, ulterior, Friptu. Dar ea spune că nu s-a simțit atât de suferindă niciodată în viața ei.

Cruzimea situaţiei: Era 1 iunie, Ziua Copiilor, când Elena a venit la redacție și ne-a povestit drama vieții ei. 

„Falsuri în fișa medicală”

Eco Dopler la cord, la 7 zile de la decesul copilului

Soții Corcodel nu au putut accepta concluziile prezentate de către comisia internă a Spitalului Clinic Municipal nr.1 și au solicitat toate actele pentru a depune o plângere la poliție. Fișa medicală le-a fost eliberată abia peste 3 săptămâni. Iar în acest răstimp, potrivit soților Corcodel, în fișă au apărut date ce nu ar corespunde celor întâmplate în realitate, inclusiv, la data de 21 aprilie, apare un document – eco Doppler la cord. Nu este clar cum se explică necesitatea și veridicitatea acestui document, întrucât copilul murise  șapte zile în urmă.

Redacția ZdG a remis solicitări de informații Ministerului Sănătății, Spitalului Clinic Municipal nr. 1, chiar și Universității de Medicină „Nicolae Testemițeanu”, ca să putem înțelege mai bine care ar fi standardele și protocoalele în asemenea situații. Dar răspunsurile venite la redacție sunt modeste,  incomplete sau chiar nule.

„Nimeni nu va vorbi cu jurnaliștii”

Ministerul ne-a informat că a dispus crearea unei noi comisii ca să cerceteze cele întâmplate, iar până când nu va fi comunicat rezultatul acelei comisii, nimeni nu va vorbi cu jurnaliștii. 

Pentru că timp de câteva săptămâni de la Spitalul Clinic Municipal nr.1 nu am primit niciun răspuns, luni, 21 iunie, am decis să mergem la spital, ca să obținem și opinia celeilalte părți a acestei drame.

Acolo ne-am întâlnit cu Alina Bejan, vicedirectoare pe probleme obstetrical-ginecologice. Când a înțeles de ce am venit și despre ce vrem să vorbim, ne-a întors spatele. L-am apelat de mai multe ori pe Valentin Friptu, dar nu a răspuns la telefon. Am ajuns și la directorul instituției, Iurie Crasiuc. Am contactat-o și pe Liliana Ioncu, însă doctora nu a răspuns apelurilor și mesajelor noastre insistente.

Deși, inițial, din anticameră ni s-a spus că acesta este într-o ședință, imediat cum au înțeles că suntem jurnaliști, Crasiuc ne-a invitat în cabinet, dar informațiile comunicate au fost seci și repetitive:

„La nivel de minister s-a creat o comisie și când vor fi gata concluziile, vor fi prezentate public. Nu văd nimic aici care să vă pună pe dvs. în gardă, încât să veniți până aici”, ne-a spus Crasiuc. 

Pentru orice întrebare, Crasiuc avea un răspuns de serviciu:

„Comisia noastră a prezentat rezultatele. Deja s-a format o comisie la nivel de minister. Așteptăm concluziile ministerului. Dacă soții Corcodel nu vor fi de acord, iar eu bănuiesc că nu vor fi de acord cu cele ce va prezenta ministerul, au tot dreptul să se adrese spre o expertiză internațională”. 

„Părinții nu țin cont de arta medicală, de complexitatea cazului, dar țin cont doar de tragedia care nu știu cum îi ghidează ca să curgă undeva sânge”

Tot Crasiuc ne-a reproșat că punem presiune pe medici și că această situație ar fi una mai mult emoțională. 

„Dacă eu v-aș spune că, în urma obiecțiilor care au fost înaintate, medicul a plecat în concediu și acum se teme să se apropie de masa de operație, fiind unul dintre medicii cei mai buni și promițători? Eu sunt îngrijorat că un cuplu de medici poate ridica atât de multe întrebări acolo unde parcă ar trebui să înțeleagă și să cunoască lucrurile, cred eu”, spune Crasiuc, vădit deranjat de prezența noastră în instituție. 

„E mai mult emoțional tot ce se întâmplă. Se axează pe tragedie. Părinții nu țin cont de arta medicală, de complexitatea cazului, dar țin cont doar de tragedia care, nu știu cum, îi ghidează ca să curgă undeva sânge”, mai spune Crasiuc. 

Întrebând despre semnalele de confirmare a incompetenței, primite de familie din interiorul instituției medicale, Crasiuc a răspuns:

„Marea diferență dintre noi e că eu vreau să vă spun adevărul, dar dvs. vreți ca să vă spun o bârfă”. 

Ne-am fi dorit să discutăm cu medicii care au participat la naștere și cu cei din cadrul comisiei medicale, dar Iurie Crasiuc a refuzat să ne ofere datele de contact ale acestora. A salvat numărul nostru și a promis că revine el cu un răspuns.

„Ciudat, foarte ciudat că s-a procedat așa„

Rodica Rusu – Gramma, specialistă în etică și legislație medicală vede în această istorie două probleme. Și este prima din șirul de lucrători medicali cu care am discutat, care a indicat asupra problemei de comunicare cu familia care a suferit pierderea. 

Citind reclamația semnată de Elena către Ministerul Sănătății, Gramma a punctat:

„Ciudat, foarte ciudat că s-a procedat așa. Așa o descriere parcă a fost intenționat lăsată și i s-au făcut doar lucruri rele”. 

„Avem foarte multe lacune în comunicarea medic-pacient. Și, pe de altă parte, nu avem instrumentele cum să oprim lucrul ăsta. Acele plângeri ale pacienților pe acele comportamente neadecvate și atunci când medicii pot să brutalizeze un pacient, pot să-i vorbească urât, să transforme în glumă un lucru care nu este deloc de glumit, sunt lucruri care cu adevărat trebuie oprite. Și medicii noștri ar trebui să aibă niște cunoștințe foarte bine puse la punct în ceea ce înseamnă algoritmul de comunicare cu persoanele bolnave, dar nu au”, susţine Rodica Rusu-Gramma. 

Tocmai de aceasta, Rodica Rusu – Gramma consideră că o lege cu privire la malpraxis ar însemna o creștere a calității relației medic-pacient. Dar în condițiile actuale, consideră că sistemul nu ar reuși să rezolve fundamental asemenea cazuri.

„Mergem pe ideea că va fi recunoscut că este un malpraxis. Ce se va întâmpla mai departe? 

Conform legislației, maximum ce poate să facă medicul-șef este să dea niște mustrări aspre, să dea afară. Ce se va schimba? În sistem? În abordare? În viața acestor sărmani tineri care au rămas fără copil? La ce va duce asta? Le va fi mai ușor că va fi dat afară un doctor?”, se întreabă retoric specialista. 

„Cine va plăti un milion? Ce va schimba aceasta?”

„Chiar și o recompensă financiară legală pentru pierderea copilului pare acum imposibilă. „Va fi o recompensă? Avem cazul câștigat la CtEDO de către familia Berari, în anul 2016,  când Medpark a fost obligat să plătească un milion de lei. Nu s-a acordat asistența în timpul necesar și copilul a decedat. Familia a primit un milion de lei. Aici cine va plăti milionul? Instituția medicală? Nu cred. Sau cât va trebui să primească?

Îmi pare rău pentru tinerii aceștia care suferă pentru că au trăit o tragedie, îi așteaptă și o perioadă lungă de litigii, procese care durează 4-5 ani.

Și atât timp cât nu avem cadru normativ, astfel de situații se vor mai întâmpla”, punctează Rodica Rusu – Gramma.    

În R. Moldova nu există o lege a malpraxisului

„Ceea ce este evident, în urma acestui caz, este că prezența unui cadru normativ clar ar fi mult mai ușor de gestionat astfel de cazuri de erori medicale”, mai declară Rodica Rusu-Gramma.

De fapt, despre o lege a malpraxisului se vorbește de ani buni. Proiectul de lege, elaborat împreună cu societatea civilă, se prăfuiește însă prin sertarele funcționarilor.

„Nu există voință politică”, explică Rodica Rusu-Gramma. 

În prezent, nu există o statistică oficială sau studii despre amploarea fenomenului malpraxisului medical în R. Moldova. Nu există o lege a malpraxisului care să-i protejeze atât pe pacienți, cât și pe medici. În lipsa cadrului legal, avocații sunt puși în situația să invoce alte articole pentru a-și putea apăra clienții.

UPDATE: Ulterior, administrația IMSP Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” a remis către ZdG un răspuns în care precizează că informația solicitată conține date cu caracter personal și poate fi eliberată doar familiei Stadnic-Corcodel sau la interpelarea motivată a organului de urmărire penală.