Principală  —  Ştiri  —  Social   —   O expoziție dedicată fotografiei contemporane…

O expoziție dedicată fotografiei contemporane va fi inaugurată la Chișinău

Sursa foto: Muzeul Național de Artă al Moldovei

Expoziția Dincolo de fotografie, dedicată fotografiei contemporane a artiștilor din R. Moldova și România, va fi inaugurată la Chișinău, anunță Muzeul Național de Artă al Moldovei. La eveniment vor fi prezentate diverse tipuri de fotografie: documentară, conceptuală, dar și postfotografie.

Expoziția reprezintă un dialog cultural, care oferă o oportunitate unică de interacțiune, de înțelegere a culturii contextelor, schimb de idei și experiențe între autori din diferite generații”, se menționează în comunicatul instituției.

Lucrările reflectă aspectele sociale, politice, ecologice și culturologice ale societății care au avut loc în ultimii 30 de ani în țară și în lume. Alți autori, pe de altă parte, experimentează, „încercând să împingă granițele percepției tradiționale a fotografiei”.

Potrivit comunicatului, expoziția Dincolo de fotografie reflectă aspectele lumii contemporane, cum ar fi „reflectarea schimbărilor și provocărilor culturale contemporane, impactul mass-media și al tehnologiei asupra percepției noastre asupra realității, explorarea identității personale și a relației cu lumea din jurul nostru, atrăgând atenția asupra diverselor probleme socioculturale, economice și politice”.

Totodată, autorii vor prezenta lucrări în genul fotografiei analogice și digitale, NFT, colaje digitale, lucrări bazate pe arhive fotografice, fotografie circulantă în format de cărți de artist, publicații și zine.

Participanții sunt Michele Bressan, Mihai Moldovanu, Carolina Dutca, Valentin Sidorenko, Mihai Șovăială, Ramin Mazur, Alexandru Raevschi, Andrei Nacu, Andrei Mateescu, Tatiana Fiodorova, Anton Poleacov, Maxim Poleacov și Mihail Calarașan.

Expoziția poate fi vizitată de pe data de 9 august până pe 3 septembrie. În această perioadă, va funcționa și o bibliotecă colectivă, cu scop educațional, unde vor fi prezentate cărți foto din bibliotecile personale ale participanților. În zilele de marți și vineri, între orele 16:00-18:00, vizitatorii vor avea ocazia să se întâlnească cu curatorul și participanții la expoziție și să adreseze întrebări pe teme de interes. 

Expozitia Dincolo de Fotografie este parte a proiectului Biroul nomad de cercetare în artă, finanțat de către Guvernul Elveției.