Paula Erizanu a fost desemnată „Tânăra Scriitoare a anului 2021”, la București: „A fost o surpriză pentru mine”
Paula Erizanu a fost desemnată „Tânăra Scriitoare al anului 2021”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, organizat la București.
La 15 ianuarie, de Ziua Națională a Culturii, la București a fost organizată Gala Tinerilor Scriitori. Premiul „Tânăra scriitoare a anului 2021” a fost câștigat de Paula Erizanu pentru volumul „Ard pădurile”, apărut la Editura Cartier din Chișinău. Pentru ZdG, Paula Erizanu a declarat că premiul a surprins-o.
„A fost o surpriză pentru mine premiul, pentru că îmi dau seama că subiectul pe care mi l-am ales pentru roman e controversat și că acesta polarizează societatea. Totuși pentru mine a fost important să scriu literatură (politică) și nu propagandă, de o parte sau alta a baricadei, și mă bucur că juriul a înțeles acest lucru”, a specificat scriitoarea.
Membră a juriului, critica literară Andreea Răsuceanu a apreciat cartea Paulei Erizanu ca fiind bine documentată și scrisă cu talent literar.
„Ard pădurile” e un proiect experimental, o docuficțiune scrisă incisiv, cu fraze scurte, puternice, despre viețile a două personalități feminine controversate de la începutul secolului XX, Aleksandra Kollontai și Inessa Armand, membre în guvernul Lenin, ambele implicate în lupta pentru legalizarea avortului și dezincriminarea homosexualității. Fragmentare și mizând doar pe anumite momente din evoluția celor două revoluționare, biografiile ficționale sunt bine documentate și scrise cu talent literar”, a punctat critica literară.
„Paula Erizanu excelează mai ales pe spații mici, în descrierea unor scene puternic emoționale, în portrete (îndeobște feminine) memorabile, care îi reușesc excelent, din doar câteva trăsături, personajele ei sunt vii, credibile. Un dramatism bine controlat, dar apăsat, răzbate din scenele care vorbesc despre realitățile sociale și politice ale epocii, dând valoare literară discursului ei”, a mai menționat Andreea Răsuceanu.
Paula Erizanu (n. 1992) este scriitoare și jurnalistă. A studiat istoria și literatura la New College of the Humanities din Londra, apoi jurnalismul la City University London.
A scris despre protestele din 2009 din Republica Moldova în „Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o” (Cartier, 2011, ediție trilingvă). Cartea s-a bucurat de o mare atenție mediatică la Chișinău, fiindu-i decernate Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și Premiul pentru cea mai populară carte al Bibliotecii Naționale „Ion Creangă”, de asemenea, fiind nominalizată la Premiile Observator cultural, categoria debut.
A primit premiul internațional UNESCO pentru cea mai frumoasă producție de carte a anului 2011 la târgul de la Leipzig. A urmat volumul de poezie Ai grijă de tine (Charmides, 2016).
Din 2019, Paula Erizanu a coordonat, împreună cu Alina Purcaru, antologia „Un secol de poezie română scrisă de femei”, apărută la Editura Cartier în trei volume. Tot la Cartier, în 2021, aceasta a publicat romanul istoric Ard pădurile, scris cu ajutorul bursei Central European Initiative. Cartea a fost nominalizată la Premiile Sofia Nădejde și la Festival du Premier Roman din Chambery, Franța. A scris pentru publicațiile BBC World Service, The Guardian, London Review of Books, Libertatea, Observator cultural, Dilema veche, Scena9 ș.a.
În 2019, a fost nominalizată la premiul Jurnalista de cultură a anului în cadrul competiției britanice Words by Women. În prezent este redactor de cultură al revistei online din Londra, The Calvert Journal.