Principală  —  IMPORTANTE   —   Numărul persoanelor din R. Moldova…

Numărul persoanelor din R. Moldova recunoscute pentru prima dată cu dizabilitate este în creștere

Imagine-simbol. Sursa foto: dizabil.eu

La 1 ianuarie 2023, conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, numărul persoanelor recunoscute cu dizabilităţi din R. Moldova a reprezentat 162,3 de mii persoane. Aceștia constituie aproximativ 6,5% din populaţia totală a ţării cu reședință obișnuită.

De Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, care este marcată pe 3 decembrie, Biroul Național de Statistică prezintă informația privind situația persoanelor cu dizabilități în anul 2022.

Majoritatea persoanelor recunoscute cu dizabilități aveau în 2022 vârsta de 30-45 de ani, mai exact circa 61,5 mii de persoane, ceea ce reprezintă aproape 38%. Aproximativ 52,6 mii persoane, adică 32,4%, aveau vârsta cuprinsă între 55-64 de ani. Circa 27,6 de mii persoane, ceea ce constituie 17 la sută, aveau mai mult de 65 de ani, iar 11, 4 de mii persoane du dizabilități, adică 7% – 16-29 ani. Dacă ar fi să vorbim despre copiii cu dizabilități, adică cei ce au vârsta cuprinsă între 0-15 ani, atunci numărul lor este de 9,2 de mii persoane, ceea ce reprezintă 5,7%.

Aproape fiecare a doua persoană cu dizabilitate s-a încadrat în categoria celor cu dizabilitate accentuată. Mai exact 56% sunt persoane cu dizabilitate accentuată. Ponderea celor cu dizabilitatea medie constituie 28%, iar a celor cu dizabilitate severă – 16%. Comparativ cu anul 2021, a crescut ponderea persoanelor cu dizabilitate severă și medie, în timp ce ponderea persoanelor cu dizabilitate accentuată a scăzut.

Potrivit datelor statistice oferite de Biroul Național de Statistică, dizabilitatea în rândul pensionarilor survine cel mai des după vârsta de 55 ani. Totodată, bărbații predomină în rândul persoanelor recunoscute cu dizabilități, cu o pondere de aproape 53%, ponderea femeilor cu dizabilități fiind mai mică cu 1,4%.

Totodată, datele mai arată că majoritatea persoanelor recunoscute cu dizabilităţi beneficiază de pensie de dizabilitate.

„La 1 ianuarie 2023, în structura persoanelor cu dizabilităţi aflate la evidenţa Casei Naționale de Asigurări Sociale, pensionarii de dizabilitate au constituit 64,8%, iar beneficiarii de alocaţii – 35,2%. Beneficiari de pensii de dizabilitate erau circa 105,2 mii persoane cu dizabilităţi (inclusiv 0,9 mii persoane cu dizabilități fiind angajați ai organelor de forță), iar beneficiari de alocaţii sociale de stat erau 57,1 mii persoane, care nu au întrunit condiţiile necesare pentru obţinerea pensiei”, se arată în datele prezentate de Biroul Național de Statistică.

Beneficiari de alocaţii sociale de stat de dizabilitate sunt preponderent persoanele cu dizabilităţi din copilărie. Mai exact, din numărul de persoane cu dizabilităţi care erau beneficiari de alocaţii sociale de stat, adică 57,1 de mii de persoane, fiecare al doilea beneficiar a fost persoană cu dizabilitate din copilărie și fiecare al cincilea beneficiar – copil cu dizabilitate în vârstă de până la 18 ani. Femeile au constituit 40,1% în structura beneficiarilor.

Conform datelor Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilității şi Capacităţii de Muncă, în anul 2022 s-au adresat pentru a fi expertizate 14,2 mii de persoane. Dintre acestea, au fost recunoscute cu dizabilitate primară 12,1 mii de persoane (85,0%), inclusiv 10,5 mii de adulți (86,8%) și 1,6 mii de copii (13,2%). Ponderea persoanelor cu dizabilitate primară a fost mai mare în mediul rural și a constituit 62,8% în anul 2022.

în anul 2022, în medie la 10 mii de locuitori în vârstă de 18 ani şi peste au revenit 53 de persoane adulte recunoscute cu dizabilitate primară, comparativ cu 39 de persoane adulte la 10 mii locuitori de vârsta respectivă înregistrate în anul 2018. La 10 mii de copii în vârstă de 0-17 ani, au revenit 29 de copii recunoscuți cu dizabilitate primară, comparativ cu 21 de copii în anul 2018.

Astfel, s-a constatat că numărul persoanelor recunoscute pentru prima dată cu dizabilitate este în creștere. Totodată, statisticile arată că majoritatea persoanelor recunoscute cu dizabilitate pentru prima dată au dizabilitate medie.

Potrivit datelor, dizabilitatea la o vârstă mai timpurie este determinată, în principal, din cauza tulburărilor mentale și de comportament și a malformațiilor congenitale.

„În cazul copiilor cauza principală a dizabilității au constituit-o tulburările mentale și de comportament (36,1%) și malformațiile congenitale (22,4%), iar în cazul persoanelor adulte cu vârsta de 18-29 ani dizabilitatea primară a fost stabilită în proporţie de 22,3% din cauza tulburărilor mentale şi de comportament şi în proporție de 11,7% – din cauza bolilor sistemului nervos. Persoanele cu vârsta de 30-39 ani cel mai des au fost recunoscute cu dizabilitate având boli ale sistemului osteo-articular, ale mușchilor și țesutului conjunctiv (15,6%) și tumori (14,6%). Pentru grupul de vârstă 40-49 ani în top au fost, la fel, tumorile (20,5%) și bolile sistemului osteo-articular, ale mușchilor și țesutului conjunctiv (17,0%), iar începând cu vârsta de 50 ani, dat fiind faptul că, structura morbidităţii generale a populaţiei vârstnice este dominată de bolile caracteristice acestei vârste, respectiv şi dizabilitatea primară a fost determinată în cea mai mare parte de bolile aparatului circulator (24,0%) și de tumori (19,2%)”, se arată în datele prezentate de Biroul Național de Statistică.