Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Numărul persoanelor decedate în urma…

Numărul persoanelor decedate în urma atacului armat de la Crocus City Hall din Moscova a crescut la 82. Recomandările Ministerului Afacerilor Externe al R. Moldova

Foto: Ria Novosti

Bilanțul atacului armat din sala de concerte Crocus City Hall din Moscova a crescut la 82 de morți, dintre care 3 vicime sunt copii, notează Novaia Gazeta Europe. Între timp, Ambasada R. Moldova în Federația Rusă se arată profund îngrijorată de siguranța cetățenilor moldoveni din Federația Rusă, potrivit unei notificări a Ministerului Afacerilor Externe.

Astfel, moldovenii aflați în Rusia sunt rugați să fie atenți și să urmeze instrucțiunile autorităților locale.

„Vă rugăm să fiți vigilenți și să urmați instrucțiunile autorităților locale pentru a vă asigura siguranța personală. Ambasada este în contact cu autoritățile locale pentru a stabili dacă printre victime sunt și cetățeni moldoveni”, comunică Ministerului Afacerilor Externe.

Dacă sunteți în Moscova și aveți nevoie de asistentă sau informații suplimentare, puteți contacta misiunea diplomaticã la numerele de telefon

  • +7 (929) 964-90-79;
  • +7(925) 036-41-75;
  • +7 (926) 838-41-47

sau să scrieți un mesaj pe [email protected].

Vineri seara, 22 martie, în sala de concerte Crocus City Hall de la periferia capitalei Federației Ruse a avut loc un atac armat, în cadrul căruia mai multe persoane au intrat în clădire și au început a trage în oameni. Ulterior, în clădire a izbucnit un incendiu.

Cei vinovați au reușit să fugă de la fața locului și sunt acum căutați de autoritățile rusești. La câteva ore după tragedie, gruparea militantă sunită Stat Islamic a revendicat pe canalul de Telegram al grupului responsabilitatea pentru atac, informează Reuters.