Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Numărul cadavrelor recuperate în urma…

Numărul cadavrelor recuperate în urma ciocnirii unui avion și a unui elicopter în SUA a crescut la 28: „Credem că nu există supraviețuitori”

Foto: ANDREW CABALLERO-REYNOLDS/AFP via Getty Images

Șeful pompierilor din Washington D.C., John Donnelly, a declarat că salvatorii au recuperat 28 de cadavre din râul unde pe data de 29 ianuarie s-a prăbușit un avion de pasageri al companiei American Airlines și un elicopter Black Hawk al armatei SUA, după o coliziune în aer, în apropierea Aeroportului Ronald Reagan din Washington, scrie BBC

Potrivit lui Donnelly, 27 de cadavre sunt din avion, iar unul – din elicopter.

„Chiar acum trecem de la o operațiune de salvare la recuperarea cadavrelor. În acest moment, credem că nu există supraviețuitori ai acestui accident”, a declarat el la o conferință de presă.

Potrivit companiei American Airlines, la bordul avionului se aflau 64 de persoane: 60 de pasageri și patru membri ai echipajului. Armata SUA a declarat că în elicopter se aflau trei soldați.

NBC News4 a raportat anterior că peste 30 de cadavre au fost recuperate din râu și că, până în prezent, nu au fost găsiți supraviețuitori.

Potrivit Administrației Federale a Aviației (FAA), avionul CRJ700, care efectua un zbor din Wichita, Kansas, s-a ciocnit cu elicopterul militar la ora 21:47, ora locală, în timp ce se apropia de aeroport. Elicopterul era un UH-60 Black Hawk, staționat în statul Virginia. Potrivit Associated Press, elicopterul efectua un zbor de antrenament în momentul accidentului.

La operațiunea de căutare și salvare participă zeci de polițiști, echipaje de ambulanță și membri ai serviciilor de urgență, care folosesc bărci pentru a căuta pasagerii avionului și ai elicopterului în râul Potomac.