Număr-record de elevi cu nota 10 din oficiu la bacalaureat, la proba de examen la limba străină
În sesiunea de bacalaureat 2024, peste 2590 de elevi vor avea nota 10 zece din oficiu la limba străină, iar 61 – la informatică, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC) într-un comunicat. Decizia a fost aprobată pe 29 mai în cadrul ședinței Comisiei Naționale de Examene.
Potrivit comunicatului, în premieră, începând cu sesiunea de bacalaureat 2024, nota 10 din oficiu este acordată și candidaților care au susținut, pe parcursul claselor a X-a – a XII-a, examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor specifice domeniului informaticii.
De nota 10 din oficiu la limbile străine beneficiază candidații care au susținut, pe parcursul anilor de studii în învățământul general, examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine. În anul curent de această facilitate beneficiază un număr-record de tineri, cel mai mare din ultimii zece ani.
În sesiunea de bacalaureat 2023 – 2192 de candidați au luat nota maximă din oficiu, în sesiunea 2022 – 1596 candidați, în sesiunea 2021 – 1299, iar în sesiunea 2020 – 1349. În 2015, când a fost instituită această practică, 229 de elevi au avut nota 10 la proba de limbă străină din cadrul examenului de bacalaureat, în baza certificatelor ce atestă competențele lingvistice.
Potrivit Agenției Naținale pentru Curriculum și Evaluare, examenul naţional de bacalaureat, sesiunea 2024 se va desfăşura în perioada 04 iunie – 21 iunie.