„Nu putem divulga alte detalii”. Energocom anunță că va achiziționa în această vară gaze naturale de la două companii
Energocom a contractat două companii pentru a achiziționa gaze naturale în această vară, a anunțat directorul interimar al societății pe acțiuni Victor Bânzari, care a spus că nu poate oferi mai multe detalii. Una dintre acestea este compania DEPA din Grecia, a cărei fondator este statul elen.
„Datorită deplasării ministrului Parlicov și a negocierilor de la Atena am reușit să o atragem în cursă. Acesta ne-a permis să avem un preț foarte bun și să putem semna un contract cu ei”, a declarat directorul interimar al SA Energocom.
Cât despre cea de-a doua companie, Bânzari a spus că nu poate divulga numele, cantitatea de gaze contractată și prețul pentru că compania „nu-și dorește”.
„Vă putem comunica că este o companie destul de serioasă în domeniu, are o experiență vastă și a oferit un preț foarte aproape de așteptările nostre”, a adăugat acesta.
La scurt timp, Energocom a emis un comunicat de presă în care se spune că societatea pe acțiuni Energocom va procura, urmare a procedurii de negocieri directe, gaze de la două companii din România și Grecia.
- Achiziția a fost realizată în baza formulei prețul de bursă TTF (de referință) + cheltuielile de transportare a gazelor până la hotar. De exemplu, ieri prețul TTF a fost de 27 EUR/ MWh (315$/ 1000 metri cubi). La el se va adăuga cheltuielile de transport.
Conform Energocom, cerința obligatorie a fost ca ofertanții să dețină certificat de origine prin care demonstrează că gazul tranzacționat nu este rusesc, la solicitarea operatorului de depozitare a gazului din Ucraina.
Procedura de achiziție a fost aprobată de consiliul societății și fondator, Agenția Proprietății Publice, acestea stabilind cantitățile ce urmau a fi procurate și prețul maxim admis. Au fost depuse cinci oferte.
Achiziția de gaze a fost realizată din sursele proprii ale SA Energocom. De asemenea, întreprinderea se află în alte negocieri, în vederea pregătirii pentru următorul sezon de rece.
Potrivit responsabilului, cantitatea achiziționată urmează să fie utilizată pentru consumul curent și „foarte puțin pentru a fi depozitate în Ucraina”.
„Nu putem divulga alte detalii, pentru că avem semnate niște contracte cu aceste companii care nu ne permit să divulgăm datele din cauza unor motive financiare și tehnice care cumva ar perturba relația noastră în viitor”, a mai spus Victor Bânzari.
Pe de altă parte, acuzațiile aduse societății pe acțiuni ar fi motivate de faptul că „pe parcursul ultimilor 30 de ani am avut un singur furnizor, iar acum Energocom are posibilitatea să-și diversifice rutele și să importe gaze din orice colț al continentului european”.
„Noi am fost, suntem și vom fi ținta atacurilor pentru că cred că suntem incomozi pentru mulți alții care au depins de ce este livrat doar din partea Gazpromului dar noi ne vom face meseria în continuare foarte profesional”, potrivit directorului interimar.
Ultima achiziție de gaze naturale a avut loc pe data de 19 ianuarie 2023, iar în prezent R. Moldova are în stoc 100 de milioane metri cubi de gaze, a precizat Bânzari.
- Andrei Spînu și Energocom, reacții la declarațiile făcute de Renato Usatîi despre gazele naturale achiziționate
- Energocom va achiziționa gaze naturale în valoare de 200 de milioane de euro pe platforma comună a UE
SA „Energocom” a publicat vineri, 5 mai, datele despre gazele naturale achiziționate în ultimul an din creditul oferit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și urmare a dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE). Informațiile au fost desecretizate de Guvern parțial, fără a menționa denumirile companiilor.