„Nu mai avem locuri”. Secția Boli Infecțioase din Spitalul de la Căușeni, plină cu pacienți care au COVID-19
Secția Boli Infecțioase a Spitalului Raional Căușeni „Ana și Alexandru” este plină cu pacienți confirmați cu coronavirus. Respectiv, un pacient de la triaj, confirmat azi cu coronavirus, trebuie să aștepte externarea unui alt pacient pentru a putea fi internat în Secție. Între timp, cei trei medici din Secție, care se ocupă de pacienți, nu mai ies de pe teritoriul Spitalului, pentru a-și proteja astfel apropiații.
„În secția Boli infecțioase, toate paturile sunt ocupate cu pacienți bolnavi. Spitalul e multifuncțional și are multe secții. Secția respectivă e separată de restul. Sunt două blocuri pentru boli cronice, care au fost eliberate și acolo se internează pacienții care vin la triaj, deci cei despre care încă nu se știe dacă au sau nu virusul. Ei sunt examinați, acolo sunt condiții speciale și în fiecare salon stă câte un pacient, ca să nu contacteze unii cu alții și cu personalul. După triaj, cei pozitivi merg în Secția de boli infecțioase, ceilalți – negativi, pleacă acasă. Noi azi avem un pacient din Secția de triaj, care a fost confirmat, dar așteaptă, pentru că nu este loc unde să poată fi plasat”, a precizat Serviciul de presă al instituției.
Totodată, reprezentanții spitalulului spun că până la confirmare, pacienții suspecți că ar avea COVID-19, stau în spital, iar medicii din Secție practic locuiesc acolo.
„Problema acestei infecții e că durează mult tratamentul. Unii din infectați nu sunt ascultători și nu stau sta în carantină, de aceea stau în spitale, până se confirmă că ei sunt negativi. Acești pacienți, până se confirmă testarea prin laboratoare, nu sunt eliberați și nu se pot duce acasă. Noi avem în Secția Boli Infecțioase trei doctori – un medic infecționist și doi interniști, ei stau separat și se ocupă, pe rând, numai de acești bolnavi. Acum, medicii practic locuiesc aici, la spital, ca să-și protejeze familiile. Până când, echipamente avem, dar vedem cum va crește numărul pacienților”, ni s-a mai spus de către Serviciul de Presă.
Potrivit ultimelor date, în spitalul de la Căușeni sunt 40 de pacienți suspecți (39 de la Ștefan-Vodă și unul din Căușeni), azi fiind internați încă trei. 19 persoane au fost confirmate cu coronavirus. De asemenea, au fost externați 8 pacienți, care au primit rezultat negativ la test. Tot azi, au fost externați trei pacienți.