„Nu e aur, dar pentru mine e mai scump ca aurul”. Mesajul Anastasiei Nichita, după ce a cucerit medalia de argint la JO de la Paris
Luptătoarea de stil liber Anastasia Nichita și-a adjudecat medalia de argint la Jocurile Olimpice (JO) de la Paris. Nichita a fost învinsă în finala olimpică de lupte, categoria 57 de kg, de japoneza Sakurai Tsugumi, dar a reușit cea mai mare performanță din istoria luptelor din R. Moldova. La scurt timp, sportiva a scris un mesaj, pe rețelele de socializare, în care declară că „singurul gând care a făcut-o să nu dea mâinile în jos, a fost visul ei olimpic”.
Anastasia a scris că medalia câștigată la JO de la Paris este „cea mai scumpă medalie din lume, cea mai așteptată și cea mai prețuită.
„Anul 2024 a fost despre multe sacrificii, eșecuri și accidentări. (…) Am strâns din dinți, am dat tot ce am putut și, azi, Dumnezeu m-a răsplătit cu cel mai frumos cadou. Nu e aur, dar pentru mine e mai scump ca aurul”, a scris luptătoarea moldoveancă, Anastasia Nichita.
Aceasta i-a mulțumit antrenorului său, Valeriu Mircea, dar și tuturor celor care au susținut-o, i-au fost alături și au ajutat-o în tot parcursul său.
„Mulțumiri vreau să aduc tuturor celor implicați în procesul meu de pregătire dar și celor care m-au susținut și s-au bucurat de succesul meu (staff-ului de antrenori, colegi de antrenament, fizioterapeut, federația de lupte, minister, parteneri, apropiați, prieteni și oameni cu suflet bun). Am simțit susținerea voastră mai mult ca niciodată. Totul este posibil, trebuie doar să crezi cu desăvârșire în tot ce faci”, a conchis Anastasia.
Anastasia Nichita i-a adus R. Moldova primul argint după o pauză de 24 de ani.
R. Moldova a obținut la această ediție cele mai multe medalii de când participă la Jocurile Olimpice.
Luptătoarea Anastasia Nichita, în vârstă de 25 de ani, evoluează pentru a doua oară la JO. La Tokyo, în 2021, sportiva și-a adjudecat locul 7. Calificată la proba de lupte feminine, Anastasia a început anul 2024 pe primul loc în clasamentul mondial la categoria de greutate de până la 57 kg. Primul rezultat remarcabil al luptătoarei a fost înregistrat în 2015, la Campionatul European pentru cadeți, unde a obținut aurul. În palmaresul sportivei sunt multiple titluri și medalii la competiții continentale și mondiale.
R. Moldova a mai obținut trei medalii de bronz la JO 2024. Judocanii Denis Vieru și Adil Osmanov le-au câștigat în categoriile de greutate 66 kg, respectiv 73 kg, iar Serghei Tarnovschi a obținut medalia de bronz la proba de canoe.
26 de sportivi reprezintă Republica Moldova la Jocurile Olimpice de la Paris, desfășurate în perioada 26 iulie – 11 august.