Nomenclatorul domeniilor de formare profesională a fost completat cu noi specialități necesare pe piața muncii
Nomenclatorul domeniilor de formare profesională pentru învățământul profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar a fost completat cu noi specialități și calificări necesare pe piața muncii. O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi de cabinetul de miniștri, anunță Ministerul Educației și Cercetării.
Ministrul Dan Perciun a menționat că includerea noilor specialități vine să racordeze programele de formare profesională din învățământul profesional tehnic la ultima versiune a Clasificatorului Ocupațiilor din Republica Moldova. De asemenea, aceste modificări vor spori gradul de angajabilitate pe piața muncii a elevilor din învățământul profesional tehnic.
Noile specialități introduse în Nomenclator oferă oportunitatea de a pregăti specialiști calificați conform nivelurile 4 și 5 ale Clasificării Internaționale Standard a Educației (ISCED) în domeniul artelor, construcției, energeticii, farmaceutic, medical și alte domenii aferente. Printre acestea se numără: Tehnologia și digitalizarea agriculturii, Planificarea serviciilor culturale, Formarea cadrelor în învățământul profesional, Sisteme regenerabile de energie etc.
Tot astăzi, 24 aprilie, Executivul a aprobat în redacție nouă Nomenclatorul domeniilor de formare profesională și al meseriilor/profesiilor, fiind actualizată lista de calificări în acord cu ocupațiile prevăzute în Clasificatorul Ocupaţiilor din Republica Moldova. În cadrul Nomenclatorului sunt incluse 190 de calificări, fiind selectate doar acele solicitate de piața muncii, instituțiile publice și instituțiile de învățământ profesional tehnic implicate în procesul educațional. Printre acestea se regăsesc și calificări noi pentru domeniile de formare profesională, precum Energetică și inginerie electrică și Protecția persoanelor și a proprietății.