Noi vânzări pe timp de campanie electorală la APP. Un teren de 71 de ari de la Ciocana, vândut cu peste un milion de Euro
Agenția Proprietății Publice a vândut 4 bunuri care aparțineau statului pentru care a obținut 36,1 milioane de lei. Este vorba despre trei terenuri și un complex de clădiri din or. Codru al municipiului Chișinău.
Cei mai mulți bani, 22,8 milioane de lei, Guvernul i-a obținut pentru un teren de 71 de ari de pe strada M. Sadoveanu de la Ciocana care a aparținut cândva Colegiului de Microelectronică și Tehnică de Calcul. Potrivit APP, terenul a fost evaluat la 5 632 898 de lei, iar prețul de licitare a crescut de aproape 4 ori, de la 6,5 milioane de lei până la 22 880 000 de lei.
Contactată telefonic, șefa direcției de Privatizare și postprivatizare a APP, Alina Boțoc spune că pentru acest bun au licitat mai multe companii și care a oferit prețul cel mai bun a câștigat.
Celelalte 3 bunuri, o construcție de 854 metri pătrați cu un teren de 41 de ari din Codru, alte 0,19 ha din aceeași localitate și un alt teren de 8,6 ari pe strada Dokuceaev au fost vândute în total cu 13,1 milioane de lei, însă la diferențe mult mai mici față de prețul propus.
Deocamdată nu se cunoaște cine sunt cumpărătorii, însă o fotografie plasată pe pagina APP, ne arată că pentru primele 2 poziții a licitat o singură companie. Este vorba despre SRL Carpeni Imobiliare care a dezvoltat mai multe complexe de blocuri în capitală pe strada Grenoble, dar și la alte adrese.
Aceeași companie a licitat și la terenul de aproximativ 20 de ari din or. Codru al municipiului Chișinău.
Pentru acel teren de pe strada Mihail Sadoveanu vândut cu un preț de 4 ori mai mare decât cel de pe piață au licitat 9 companii – SRL Promilton, dezvoltatorul complexului SkyHouse, persoana fizică Grițcan Mihai Iacob, unul din proprietarii companiei de construcții Iacobaș Construct, altă persoane fizică, Rebeja Marin Gheorghe, Peisaj Art Srl, Lerag Group SRL, Silmax-Exim, același Carpeni Imobiliare sau Ecosanteh. Printre acestea se numără și Business Market SRL care îi are printre fondatori pe Mihail Aizin, alias Kitaeț, controversatul om de afaceri care a fost de curând decorat de Igor Dodon, dar care a decedat recent de COVID și Alexandr Blinkis, președintele Comunității Evreiești din Republica Moldova și un om de afaceri considerat apropiat președintelui Igor Dodon.
Banii însă nu au ajuns în Bugetul statului. Asta pentru că potrivit, „Regulamentului privind licitațiile cu strigare și cu reducere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.136/2009, adjudecatarii urmează să achite prețul bunurilor adjudecate în termen de 20 de zile de la data semnării procesului-verbal al rezultatelor licitației cu strigare, iar pe parcursul a 7 zile după achitarea în bugetul de stat a prețului, între Agenția Proprietății Publice și cumpărători urmează să fie încheiate contracte de vânzare-cumpărare”, se arată în comunicatul APP.
Suplimentar, adjudecatarii bunurilor licitate, achită în bugetul de stat impozitul privat în mărime de 1% de la valoarea de achiziție a bunului (total – 361 600 lei).
Este cea de-a doua licitație de bunuri a APP din perioada campaniei electorale. La 21 octombrie, cu puțin mai mult de o săptămână înainte de alegeri, statul a vândut alte bunuri imobile în valoare de peste 305 milioane de lei. Și atunci, grosul banilor a venit după vânzarea unor terenuri.