Noapte albă în sud-estul țării. 3 sate din raionul Căușeni, 26 din Ștefan Vodă și vama Palanca, blocate în nămeți. 13 instituții școlare trec pe online
Viscolul și căderile masive de zăpadă au paralizat practic sud-estul țării. Cele mai mari troiene se atestă în raionul Ștefan Vodă și Căușeni unde zeci de mașini au fost blocate în troiene în această noapte. Situație delicată și în Vama Palanca unde potrivit deputatului Dumitru Alaiba, zeci de mașini nu au putut avansa din cauza nămeților.
„Toată noaptea sub zăpadă. De la ora 9 seara, cel puțin câteva zeci de mașini sunt blocate în vama Palanca. Oamenilor nu li s-a oferit nici o explicație clară ce s-a întâmplat, nici măcar nu au fost întrebați dacă au nevoie de ceva (mai știi, un ceai, un ceva). De la 9 seara oamenilor li se spune că peste 2 ore se rezolvă. Și apoi iarăși 2 ore. Și la un moment dat, pentru că oamenii încearcă să obțină explicații, responsabilii au încetat să răspundă măcar la telefon”, spune deputatul pe pagina sa de facebook.
Potrivit jurnaliștilor din regiune, cea mai gravă situație se atestă în raionul Ștefan Vodă acolo unde mai multe sate au rămas practic izolate.
„3 sate din raionul Căușeni și 26 din Ștefan Vodă sunt blocate parțial la ora actuală, după ce stratul gros de zăpadă depus a întroienit drumurile. Vorbim aici de: s. Chircăiești, Hagimus,Săiți, Tanatarii Noi, Ursoaia Nouă,Firladeni, Coscalia, Florica, Plopu, Chircăieștii Noi, Baurci, Ciuflesti și Taraclia din raionul Căușeni .Alte 4 localități din raionul Căușeni sunt deconectate parțial de la curentul electric: sat. Taraclia, Tănătari, Baurci și Chircăiești. Potrivit datelor oficiale oferite de SA Drumuri Căușeni și DRSE a raionului pe parcursul nopții de 27 spre 28 ianuarie curent pe traseele raionale și republicane s-a intervenit cu 4 autogreidere, 6 tractoare, 3 mașini de model KAMAZ, 2 camioane de model ZIL și 2 încărcătoare, potrivit drumarilor stratul dezăpadă depus pe partea carosabilă atingea pe alocuri chiar și 1 metru”, scrie pe pagina sa de facebook jurnalista din Căușeni, Renata Lupăcescu.
Potrivit jurnalistei Renata Lupăcescu, aseară 28 de mașini de mare tonaj stopate la intarea în orașul Căușeni pe șoseaua Tighinei. Potrivit DSE Căușeni alte 25 de TIR-uri au fost oprite din drum, în regiunea șoselei de ocolire a orașului Căușeni, iar două echipaje de monitorizare a Serviciului Supraveghere Tehnică și Accidente Rutiere monitorizează situația în această zonă.
To la Căușeni, 13 instituții școlare din raionul Căușeni își vor petrece joi și vineri, lecțiile în regim online. Este vorba de unitățile de învățământ din: Chircăiești, Tănătarii Noi, Ursoaia, Fîrlădeni, or.Căușeni LT ,,I.Creangă”, Tocuz, Cîrnățenii Noi, Baimaclia, Baccealia, Opaci, Constantinovca, Ucrainca, Hagimus;Clasele primare din Coșcalia și Ciuflești;În 6 instituții a fost sistată activitatea cu recuperarea ulterioară a orelor: Tănătari, Copanca ,,V.Alecsandri”, Săiți, Taraclia, Cîrnățeni, Chircăieștii Noi.