Necesarul de energie electrică pentru 5 ianuarie este acoperit integral, transmite Energocom
Compania de stat Energocom anunță sâmbătă, 4 ianuarie, că a acoperit integral necesarul de consum de energie electrică al R. Moldova pentru duminică, 5 ianuarie, se arată într-un comunicat.
„Pentru duminică, 5 ianuarie, se anticipează un consum total de energie electrică pe malul drept al râului Nistru cu 7-8% mai mic față de ziua precedentă, sâmbătă, 4 ianuarie. Respectiv va fi necesară mai puțină electricitate de import”, precizează compania.
În acest sens, Energocom a făcut rezervările de capacități la hotarul cu România pentru a achiziționa energia electrică contractată sau cea de pe bursă necesară în special în orele de vârf.
Conform comunicatului, pentru data de 5 ianuarie, consumul de energie electrică va fi acoperit de centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, instalațiile de energie regenerabile locale și energia din import.
Celula de criză de la Guvern a anunțat că consumul de energie electrică al R. Moldova pentru 3 ianuarie a fost asigurat la nivelul necesar. Pentru ziua de 4 ianuarie, la hotarul cu România a fost rezervată, de asemenea, capacitatea comercială suficientă pentru a acoperi necesarul de consum.
Pentru 3 ianuarie, consumul de energie electrică pentru malul drept a crescut cu 8,3% față de ziua precedentă, fiind acoperit integral în baza contractelor comerciale.
Sursele de energie utilizate pentru 3 ianuarie au fost următoarele:
- – Import al energiei electrice (RO) – 58,60%
- – SA „Termoelectrica” – 28,32 %
- – Energie regenerabilă – 7,73%
- – SA „CET-Nord” – 4,29 %
- – Întreprinderea de Stat „NHE Costești”– 1,06 %
În același timp, cetățenii sunt rugați pentru a asigura în continuare stabilitatea sistemului electroenergetic și alimentarea continuă cu energie electrică, să consume rațional energia electrică, mai ales în orele de vârf 09:00-11:00 și 18:00-23:00.