Necesarul de consum de energie electrică pentru 21 ianuarie a fost acoperit, anunță Energocom
Necesarul de consum de energie electrică a fost acoperit integral pentru 21 ianuarie. Totodată, se preconizează un consum de energie electrică pe malul drept al râului Nistru mai mare cu circa 3% decât pe 20 ianuarie, informează Energocom.
„Întrucât cea mai mare parte din electricitate este importată, Energocom a făcut rezervare de capacitate, asigurându-se astfel că necesarul de consum va fi acoperit prin contracte bilaterale și de pe bursa română”, specifică compania.
Prin urmare, pentru data de 21 ianuarie, necesarul de consum al R. Moldova va fi acoperit cu electricitatea generată de centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, energia produsă de instalațiile regenerabile, plus energia importată.
Totodată, Guvernul anunță că volumul necesar de energie electrică pentru malul drept al râului Nistru este asigurat integral pentru 20 ianuarie, fără a fi necesară activarea contractelor de avarie și/sau fluxuri neintenționate, informează Celula de criză de la Guvern. În prima zi din săptămână se anticipează un consum mai mare cu circa 16% în comparație cu duminică, 19 ianuarie.
„În ziua de 19 ianuarie, consumul total de energie electrică pe teritoriul R.Moldova, situat pe malul drept al râului Nistru, a înregistrat o scădere de aproximativ 8,9%. Din acest consum, 60,6% a fost acoperit de producția națională, iar energia electrică generată din surse regenerabile a atins o cotă record de 20,59%”, menționează Guvernul.
Detaliile privind sursele de energie utilizate sunt următoarele:
- Import al energiei electrice (RO) – 39,40%
- SA „Termoelectrica” –33,57%
- Energie regenerabilă –20,59%
- SA „CET-Nord” –5,11%
- Întreprinderea de Stat „NHE Costești”–1,33%
Vârful de consum al energiei electrice pe 19 ianuarie a fost înregistrat între orele 17:00 și 20:00, atingând un maxim de aproape 800 MW, fără a depăși valoarea consumului prognozat.
Consumatorii sunt îndemnați să economisească electricitatea în orele de vârf 07:00-11:00 și 18:00-23:00, „pentru a avea facturi mai mici și pentru a asigura stabilitatea sistemului electroenergetic”.