Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   NATO ar întâmpina obstacole în…

NATO ar întâmpina obstacole în apărarea Europei. Dificultățile cu care se confruntă în prezent

Sursa foto: Ukrinform

Războiul din Ucraina și apropiatele alegeri prezidențiale din America au dominat summitul NATO de la Washington din această lună, însă, departe de scena publică, planificatorii militari se arată îngrijorați față de costul enorm pe care îl presupune apărarea Europei, dar și complicațiile care pot apărea în urma unei posibile veniri a lui Trump la cârma SUA, se arată într-un reportaj realizat de Reuters.


Potrivit presei internaționale, liderii NATO au convenit, în 2023, asupra unor planuri de revizuire a capacităților de apărare, pe fondul temerilor tot mai mari legate de agresiunea rusă.

În culise, oficialii au analizat cerințele minime de apărare, care au fost trimise guvernelor naționale în ultimele săptămâni, potrivit unui planificator militar, care a vorbit sub rezerva anonimatului, scrie Reuters.

Cerințele deduc anumite deficiențe ale armatelor NATO, oferind o indicație aproximativă a numărului de miliarde de euro care ar putea costa remedierea acestora, a declarat planificatorul militar.


Reuters a discutat cu 12 oficiali militari și civili din Europa despre planurile clasificate, care au subliniat șase domenii pe care alianța celor 32 de națiuni le-a identificat ca fiind cele mai urgente de abordat.

Printre acestea se numără „lipsa apărării antiaeriene și a rachetelor cu rază lungă de acțiune, a numărului de trupe, a muniției, a problemelor logistice și lipsa comunicațiilor digitale sigure pe câmpul de luptă”, se arată în conversațiile cu oficialii NATO, citate de Reuters.

Concluziile arată că NATO se confruntă cu dificultăți în atingerea obiectivelor sale într-un moment în care unitatea sa ar putea fi pusă la încercare de constrângerile bugetare în rândul membrilor europeni de rang înalt și de divergențele privind cât de dură ar trebui să fie poziția sa față de Rusia, susține Reuters.

Alegerile prezidențiale americane din acest an îngrijorează prin faptul NATO ar putea fi condus de un om critic la adresa alianței – fostul președinte Donald Trump – „care a acuzat partenerii europeni că profită de sprijinul militar al SUA”, mai menționează presa internațională.

La summitul de la Washington din 9-11 iulie, unii responsabili politici europeni au recunoscut public că, indiferent de cine va câștiga alegerile din noiembrie, continentul va trebui să își majoreze cheltuielile militare, potrivit reportajului Reuters.