Naționala de fotbal a R. Moldova a învins Andorra și s-a calificat în grupa C din Liga Națiunilor. Victoria a fost adusă de un gol marcat în prelungiri
Sâmbătă, 16 noiembrie 2024, Moldova a învins Andorra și a câștigat grupa D din Liga Națiunilor. Astfel, naționala de fotbal a țării noastre s-a calificat în liga C a competiției. Golul victoriei pentru echipa națională a fost marcat de Virgiliu Postolachi în minutul 92 al partidei.
Cu aceasta victorie echipa R. Moldova a acumulat 9 puncte din 4 meciuri și nu poate fi depășită de Malta, echipă clasată pe locul 2, datorită rezultatelor din meciurile directe.
Pentru Virgiliu Postolachi a fost primul gol la națională.
Virgiliu Postolachi este originar din Edineț, dar de mic copil s-a stabilit în Franța, alături de părinți. El a crescut la Academia celor de la Paris Saint-Germain, acolo unde a evoluat la toate grupele de vârstă. Are două titluri de campion al Franței cu echipa U17 a parizienilor, în sezoanele 2015-2016 și 2016-2017. A jucat 36 de meciuri și a marcat 5 goluri pentru PSG B.
PSG l-a cedat în 2019 la Lille (a jucat 17 meciuri pentru Lille B). Un an mai târziu a fost transferat de Mouscron, în Belgia (14 meciuri), apoi a fost împrumutat și în Danemarca, la Vendsyssel FF (14 meciuri), după care a revenit la Mouscron. În sezonul 2022/23, Postolachi a evoluat la UTA Arad (46 meciuri, 14 goluri), iar în ediția 2023/2024 – la Grenoble Foot 38, Franța (33 meciuri, 4 goluri). Din 25 iulie 2024 evoluează la CFR Cluj (11 meciuri, 3 goluri).