Natalia Morari vizată într-un proces penal? Cum explică CNA controlul la firma administrată de aceasta
Natalia Morari, fostă jurnalistă care și-a anunțat intenția de a candida la funcția de președinte al R. Moldova la alegerile din această toamnă, a publicat o scrisoare expediată de Alexandru Savca, director adjunct al Centrului Național Anticorupție (CNA), prin care i s-a solicitat, în calitate de administratoare a firmei „Media Sapiens” SRL, date privind rapoartele financiare, extrase din conturile bancare, contracte sau acorduri încheiate privind serviciile prestate.
Morari a calificat scrisoarea trimisă de CNA drept un „atac” din partea președintei R. Moldova ,Maia Sandu, care ar fi venit după decizia fostei jurnaliste de a candida la alegerile prezidențiale. „CNA nu investighează achizițiile din bani publici prin deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale, investigați costul de procurare al gazelor naturale și al păcurii, costul drumului Leova – Bumbăta, dar și multe alte cazuri care ridică o mulțime de semne de întrebare, dar investighează activitatea companiei Nataliei Morari”, a declarat Natalia Morari.
Comunicatoarea CNA, Ina Voloșciuc, a declarat pentru ZdG că scrisoarea transmisă Nataliei Morari are la bază o sesizare privind activitatea firmei pe care aceasta o administrează.
„CNA examinează o sesizare recepționată de la Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor referitoare la unele tranzacții financiare ale companiei „Media Sapiens” SRL. Informația solicitată de CNA de la companie este necesară pentru examinarea multilaterală și sub toate aspectele a acestei sesizări. Toate acțiunile instituției se desfășoară în limitele legii”, a declarat Ina Voloșciuc, comunicatoarea CNA.
Contactat de ZdG, oficiul Președinției R. Moldova a transmis că nu comentează acuzațiile Nataliei Morari.
Firma „Media Sapiens” SRL, administrată de Natalia Morari, a fost fondată la 23 ianuarie 2013. Conform datelor deschise, firma a înregistrat pierderi de circa 500 de mii de lei în anul 2022.