Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Muzicianul Ion Negură s-a stins…

Muzicianul Ion Negură s-a stins din viață. Ministerul Culturii: „Cea mai tristă melodie, interpretată vreodată la nai, e purtată de vântul acestei toamne”

Sursa: Uniunea Muzicienilor din Moldova/Facebook

Profesorul de nai Ion Negură, Maestru în Artă, s-a stins din viață luni, 16 octombrie, la vârsta de 73 de ani, anunță Ministerul Culturii într-un comunicat. „Cea mai tristă melodie, interpretată vreodată la nai, e purtată de vântul acestei toamne”, a transmis Ministerul.

Într-un necrolog semnat de către Liceul Republican de Muzică ”Ciprian Porumbescu”, unde a activat decenii la rând regretatul profesor, se anunță „cu tristețe profundă, trecerea în eternitate a unui muzician și pedagog de excepție, Maestrul în Artă Ion Negură”.

„S-a născut la 16 ianuarie 1950, în orașul Nisporeni, iar timpul l-a purtat într-o călătorie artistică și educațională remarcabilă, pe care a încheiat-o la vârsta de 73 de ani. Ion Negură a fost o prezență marcantă în universul muzical atât al R. Moldova, cât și dincolo de hotarele acesteia. După absolvirea Conservatorului de stat „G. Musicescu”, și-a dedicat viața cu pasiune muzicii și educației muzicale. A devenit profesor de nai la Liceul Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu”, Conservatorul de stat și Institutul de Arte din Chișinău. Ulterior, în 1996, a obținut prestigiosul titlu de „Maestru în Artă” și a fost invitat să predea arta naiului la Liceul de Muzică „G. Enescu” din București, precum și la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași”.

Ion Negură a fost un susținător devotat al muzicii universale, o atenție deosebită acordând muzicii folclorice moldovenești. A promovat cu pasiune instrumentele tradiționale, cum ar fi naiul, fluierul, cavalul ș.a. Prin efortul său constant, a stimulat sute de elevi, studenți și doctoranzi să atingă excelența în domeniul muzicii, lăsându-și amprenta în R. Moldova, România, dar și în toate colțurile lumii, unde au ajuns discipolii săi.

Ion Negură a fost, de asemenea, un cercetător activ și autor prolific, contribuind semnificativ la promovarea și înțelegerea naiului și a flautului. A fost membru apreciat al juriilor la numeroase concursuri naționale și internaționale de muzică. Prestigiul său în lumea muzicală a fost consolidat de colaborarea cu artiști de talie mondială și dirijori de renume.

Cu un puternic sentiment de patriotism, Ion Negură a lucrat cu devotament pentru promovarea muzicii și culturii moldovenești pe plan internațional. Contribuția sa deosebită în lumea muzicii și educației va rămâne o moștenire neprețuită. Amintirea lui Ion Negură, omul dedicat artei și învățământului, mentorul și muzicianul talentat, va dăinui în inimile noastre. Ne rugăm pentru odihna sa veșnică și aducem sincere condoleanțe familiei, colegilor și prietenilor săi. Melodiile naiului, instrumentul său iubit, vor răsuna mereu în memoria noastră ca o amintire vie a lui Ion Negură”, se mai menționează în necrolog.

Ion Negură a fost distins cu titlul onorific „Maestru în Artă” în 1997, de președintele Mircea Snegur.