Multe cruci, icoane, baloane albe și cântări bisericești la Marșul Familiei, organizat de către PSRM. Dodon: „Trădătorii valorilor naționale vor organiza mâine alt marș. Noi suntem mai buni ca ei”
În centrul capitalei a avut loc un marș în susținerea familiei tradiționale, astăzi, 15 iunie. La eveniment au participat zeci de persoane, printre care și reprezentanți ai Partidului Socialiștilor din R. Moldova(PSRM), dar și fețe bisericești alături de copii. Acțiunea are loc ca protest împotriva manifestației de duminică a comunității LGBTQ.
Manifestanții au pornit din zona Circului, spre Catedrala Mitropolitană. Pe fundalul cântărilor bisericești, aceștia au mărșăluit ducând icoane, cruci și baloane albe.
La marș au participat mai mulți membri PSRM, inclusiv fostul președinte, Igor Dodon.
De pe o scenă improvizată, Dodon a vorbit în fața mulțimii.
„Noi suntem moldoveni. Pentru noi, ca moldoveni, întotdeauna, cel mai sfânt a fost credința în Dumnezeu și evident, familia. Familia a fost stâlpul moldovenilor de veacuri – de la Ștefan cel Mare și așa trebuie să fie și în continuare. Noi vedem că cineva încearcă să hotărască viitorul copiilor noștri. Cineva vrea ca copiii noștri să gândească altfel decât gândim noi, buneii și strămoșii noștri. Noi nu dorim acest lucru pentru cei care trebuie să ne ducă numele nostru mai departe. Noi cu toții am venit pe acest pământ pentru a lăsa urmași. Ceea ce încearcă să ne impună acum aceste valori netradiționale, care distrug din temelie R. Moldova și familia, și statul, noi nu trebuie să le permitem acest lucru.
„Mâine, aceste persoane, care sunt trădători, trădători ai valorilor naționale, vor încerca să organizeze alt marș. Noi suntem mai buni ca ei”, a spus Dodon.
Duminică, pe 16 iunie, în centrul capitalei, va avea loc Marșul Pride, organizat de comunitatea LGBTQ. Cu această ocazie, Partidul Socialiștilor a anunțat că va ieși la Marșul Familiei, scopul căruia este „protejarea familiei tradiționale și a valorilor creștine”.