Moțiunea simplă asupra politicilor desfășurate de Ministerul Justiției, inițiată de facțiunea BCS, respinsă. Litvinenco: „Da, într-adevăr, luna noiembrie 2022 este o lună neagră pentru Șor, Plahotniuc și Andronachi”
Parlamentul a respins joi, 24 noiembrie, moțiunea simplă asupra politicilor desfășurate de Ministerul Justiției în domeniul justiției, inițiată de fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS).
Astfel, moțiunea a fost respinsă cu votul a 53 de deputați.
Sergiu Litvinenco s-a arătat nemulțumit că opoziția parlamentară „a ales ca pretext pentru această moțiune niște ilegalități, care sunt făcute în interesul lui Șor, ceea ce nu le face față”. Ministrul consideră că, din punct de vedere politic, „Șor este o organizație criminală, nu partid”.
Mai mulți aleși ai poporului din opoziție au criticat de la tribuna Parlamentului activitatea lui Sergiu Litvinenco, cerându-i să-și dea demisia.
„Datorită recentelor dezvăluiri, întreaga țară a văzut și s-a convins că justiția este condusă de un ministru certat cu integritatea și onestitatea. În paralel, experți independenți declamă un eșec rușinos în procesul de reformare a justiției. Judecători și procurori, care v-au susținut, care au sperat că veți organiza marea curățenie în justiție, se declară șocați de controlul politic la care este supus sistemul (…)”, a afirmat deputata socialistă Adela Răileanu.
„Justiția nu mai este credibilă, pentru că nu sunteți credibil dumneavoastră, domnule ministru. Sirioja, salvează justiția, dă-ți demisia”, a afirmat de la tribuna Parlamentului deputatul Adrian Albu.
Totodată, deputatul socialist Vasile Bolea l-a întrebat pe ministrul Justiției dacă este dispus să „treacă testul la poligraf”.
„Socialiștii spun, în moțiunea simplă, că luna noiembrie 2022 ar fi o lună neagră în istoria Moldovei.
Da, într-adevăr, luna noiembrie 2022 este o lună neagră pentru Șor. Deoarece în noiembrie 2022 a rămas fără aeroportul preluat fraudulos de la stat și cetățeni în 2013. Tot în luna noiembrie 2022 a fost depusă, la Curtea Constituțională, sesizarea privind declararea neconstituționalității partidului Șor.
Da, într-adevăr, luna noiembrie 2022 este o lună neagră pentru Plahotniuc. Deoarece în luna noiembrie 2022 s-a decis că acesta poate fi trimis în judecată în dosarul fraudei bancare.
Da, într-adevăr, luna noiembrie 2022 este o lună neagră pentru Andronachi. Deoarece în luna noiembrie 2022 acesta a ajuns în țară, este în arest preventiv, iar unul dintre dosarele penale în care este vizat va fi trimis curând în judecată.
Dar oare Șor, Plahotniuc și Andronachi, pentru care luna noiembrie 2022 este o lună neagră, reprezintă Republica Moldova? Eu cred că nu. Republica Moldova are cetățenii săi, care își doresc ca în țară să triumfe dreptatea. Dar, dreptatea înseamnă că cei care au comis ilegalități să fie sancționați, așa cum prevede legea. Chiar dacă îi cheamă Șor, Plahotniuc sau Andronachi, pentru care luna noiembrie 2022 într-adevăr a fost o lună neagră.
Pentru a reuși, reforma justiției are nevoie de trei lucruri de bază. În primul rând, de încrederea cetățenilor ca justiția să poată fi înfăptuită. Or, fără acest lucru orice reformă eșuează și hoții investesc major în subminarea încrederii cetățenilor față de oamenii din justiție. În al doilea rând, ea are nevoie de rezultate, pentru ca această încredere să existe. Și în al treilea rând, are nevoie de oameni, care să muncească pentru oameni, ca aceste rezultate să fie posibile. Avem încrederea exprimată la alegeri, începem să avem rezultate și avem oameni care pot să implementeze ceea ce ne-am propus”, a scris ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, pe pagina sa de Facebook, cu puțin timp înainte de începutul ședinței Legislativului.
moțiunecenzurăJustiție by Ziarul de Gardă on Scribd
Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a înaintat joi, 17 noiembrie, în cadrul ședinței Parlamentului, o moțiune simplă „pe politicile în domeniu justiției”. După cum au anunțat anterior deputații Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), moțiunea a fost înaintată în contextul conversațiilor private de pe Telegram, atribuite ministrului Justiției Sergiu Litvinenco, care au fost făcute publice pe un site nou creat.
Deputatul PSRM, Vasile Bolea, a declarat de la tribuna Parlamentului că în acele conversații „se aranja numirea prin fraudă la concurs a procurorului șef la PA” și „se dădeau indicații din cabinetul ministrului Justiției, cine trebuie să fie numit procuror șef în procuraturile raionale și de sector”. Socialiștii cred că prin aceste acțiuni, „ministrul Justiției nu face decât să pună umărul la instaurarea dictaturii și distrugerii independenței justiției”.
„Ministerul Justiției a creat un sistem prin care anumiți procurori sau judecători acționează doar la directivele prețioase ale partidului-stat sau a exponentului său de la Ministerul Justiției. (…) Ziua de 9 noiembrie, zi cu încărcătură istorică, va rămâne în istoria justiției ca ziua în care s-a anunțat întoarcerea armelor împotriva justiției. Am asistat în acea zi la un recital unde se aranja numirea prin fraudă la concurs a procurorului șef la Procuratura Anticorupție. Am citit cum se dădeau indicații din cabinetul ministrului Justiției cine trebuie să fie numit procuror șef în procuraturile raionale și de sector.
(…) Ministrul nu face decât să pună umărul la instaurarea dictaturii și distrugerii independenței justiției. Înaintăm astăzi moțiunea simplă pe politicile în domeniul justiției și solicităm restabilirea statului de drept prin înaintarea acțiunilor privind declararea nulității actelor de numire în funcție a procurorilor șefi în diferite subdiviziuni ale procuraturii, din cauza planării suspiciunilor rezonabile privind trucarea concursurilor. Solicităm scoaterea de sub control politic a sistemului procuraturii prin modificarea legislației, unde ministrul Justiției să fie exclus din componența Consiliului Superior al Procurorilor. Solicităm și reevaluarea proceselor pornite de reforma în justiție, prin prisma excluderii factorului politic de influență nejustificată și asigurarea unui proces transparent de transformări pozitive în justiție”, a declarat deputatul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Vasile Bolea.
Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a spus anterior că „așa-zisele discuții care circulă în spațiul public și care aparent ar fi de pe canalul meu de Telegram, sunt un fals ordinar”.
Potrivit regulamentului Parlamentului, moțiunea simplă poate fi inițiată de cel puțin 15 deputați, iar dezbaterea acesteia va avea loc la data stabilită de Biroul permanent, în termen de 14 zile lucrătoare de la depunere.
Despre intenția de a înainta o moțiune simplă asupra politicilor Ministerului Justiției, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a anunțat cu câteva zile înainte. Deputații socialiști Vlad Batrîncea și Vasile Bolea, au declarat pe 15 noiembrie 2022, într-un briefing de presă, că „ministrului Justiției Sergiu Litvinenco trebuie să demisioneze”, după ce mai multe conversații private de pe Telegram, atribuite lui Litvinenco, au fost făcute publice pe un site nou creat.
Pe 10 noiembrie, în cadrul ședinței Parlamentului, deputatul socialist Vlad Batrîncea a solicitat audierea ministrului Justiției în contextul scurgerilor de conversații private atribuite lui Sergiu Litvinenco. „Cea mai bună soluție ar fi demisia de onoare”, spunea joia trecută Vlad Batrîncea. Atunci, propunerea a întrunit 26 de voturi.
Mai multe conversații private atribuite ministrului Justiției Sergiu Litvinenco pe Telegram au fost făcute publice pe un site nou creat, săptămâna trecută. Potrivit administratorilor acestui portal online, care nu-și divulgă identitatea, aceasta ar fi „cea mai mare scurgere de corespondență privată a oficialilor de rang înalt din R. Moldova”.
Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), a anunțat că, de comun cu angajați ai altor autorități competente, cercetează sub aspect penal spargerea contului de Telegram al șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu.
Site-ul pe care au fost publicate pretinse conversații ale oficialilor a fost înregistrat marți, 8 noiembrie, în afara R. Moldova. Telegram este un serviciu de mesagerie instantă și VoIP dezvoltată de Telegram Messenger LLP, companie înregistrată în Londra, Regatul Unit, și înființată de antreprenorul rus Pavel Durov.