Moldova Business Week 2024 – „Republica Moldova – următoarea ta destinație pentru investiții”
Peste o mie de participanți sunt așteptați în acest an la cel mai important eveniment în domeniul afacerilor, „Moldova Business Week 2024”. Evenimentul din acest an se va desfășura în perioada 16-20 septembrie, în mai multe regiuni ale țării. Motto-ul actualei ediții este „Republica Moldova – următoarea ta destinație pentru investiții”, potrivit organizatorilor.
Timp de cinci zile, în patru regiuni ale țării, Chișinău, Bălți, Edineț și Ungheni, în cadrul „Moldova Business Week 2024”, participanții vor discuta despre climatul investițional din Republica Moldova, atragerea fondurilor și dezvoltarea de parteneriate durabile.
De asemenea, vor fi abordate și noile profiluri de investiții, precum și oportunitățile de colaborare care se deschid pentru Republica Moldova odată cu începerea negocierilor de aderarea la Uniunea Europeană, declară organizatorii.
„Republica Moldova are ce oferi investitorilor! Moldova Business Week 2024 este ocazia perfectă pentru a crea parteneriate valoroase și pentru a explora oportunitățile unice pe care țara noastră le pune la dispoziție. Invităm oamenii de afaceri, investitorii străini și cei locali să ni se alăture. Va fi informativ și util. Mai mult, Moldova Business Week este ocazia unică de a descoperi cum Republica Moldova poate fi punctul dumneavoastră de plecare pentru succesul în afaceri”, a declarat Dumitru Alaiba, vicepremier, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Principalele subiecte abordate în cadrul „Moldova Business Week 2024” se vor axa pe Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor, industria agroalimentară, auto și electronică, farmaceutică și turism medical, energie și infrastructură, turism și vinicolă, imobiliare nerezidențiale. În ediția din acest an, un accent aparte se va pune pe promovarea brandului de țară, pașii întreprinși în acest sens, proiectele și investițiile de viitor.
„În cadrul Moldova Business Week 2024 vom explora cum una dintre cele mai mici țări din lume a devenit un jucător semnificativ pe piața globală. Alăturați-vă nouă pentru a descoperi cum Moldova a ajuns printre cei mai mari exportatori de vin, furnizează electronice pentru transportul public în peste 140 de orașe la nivel global și se clasează în top 10 mondial la exportul de struguri, prune, mere, nuci și cireșe. Invităm toți partenerii noștri, precum și investitorii actuali și potențiali, să ni se alăture între 16-20 septembrie. Acest eveniment va prezenta potențialul economic al Moldovei, evidențiind progresul la nivel de țară, proiectele în curs de implementare și marile oportunități disponibile”, menționează Natalia Bejan, directoarea generală a Agenției de Investiții.
„Moldova Business Week” reprezintă cea mai mare platformă de conectare a oamenilor de afaceri și investitorilor din diverse țări și regiuni cu furnizorii de produse și servicii autohtone. Este o ocazie ideală pentru analiza tendințelor economice și a politicilor naționale în context global, cu accent pe integrarea europeană a țării.
Evenimentul este organizat anual de către Agenția de Investiții din Republica Moldova în colaborare cu partenerii de dezvoltare și instituțiile publice centrale. Acest eveniment aduce împreună investitori străini, antreprenori locali și internaționali, oameni de afaceri, experți economici, analiști, reprezentanți ai instituțiilor statului și membri ai misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova.
De asemenea, în cadrul evenimentului sunt prezentate măsurile adoptate pentru îmbunătățirea climatului de afaceri și a condițiilor de investiții, reformele și oportunitățile, precum și statisticile privind comerțul extern al țării.
Prima ediție a „Moldova Business Week” a avut loc în anul 2014.
Participanții se pot înregistra la „Moldova Business Week 2024”, accesând linkul https://mbw.md/.