Moldelectrica: Am finalizat cu succes prima etapă de reconstrucție a stației electrice Vulcănești
Întreprinderea de Stat Moldelectrica anunță finalizarea primei etape a lucrărilor de reconstrucție a stației electrice Vulcănești, „un proiect important pentru modernizarea infrastructurii energetice a R. Moldova”, se arată în comunicatul întreprinderii.
În cadrul primei etape, echipamentele primare de 400 kV, instalate în 1971, au fost demontate și înlocuite. Acestea includ întreruptoare cu aer comprimat, care au fost substituite cu întreruptoare moderne cu izolație în SF6, precum și separatoare și transformatoare de măsură de curent și tensiune. De menționat că schema conexiunilor primare a fost ajustată pentru a asigura o funcționare mai fiabilă în contextul sincronizării cu ENTSO-E.
În total în cadrul primei etape de reconstrucție au fost instalate: 2 întreruptoare de 400 kV, 3 seturi de transformatoare de măsură curent de 400 kV, 2 seturi de transformatoare de măsură tensiune de 400 kV și 7 separatoare de 400 kV. Lucrările au inclus și protecția anticorozivă a construcțiilor metalice și nivelarea teritoriului stației.
„Prin înlocuirea echipamentului primar Î.S. „Moldelectrica” va spori fiabilitatea sistemului electroenergetic al Republicii Moldova. Lucrările date fac parte a componentei C din programul de Reabilitare a rețelelor de transport Î.S. Moldelectrica, În ultimele două săptămâni, personalul Î.S. Moldelectrica a lucrat în regim nonstop pentru a reconecta circuitele secundare de comandă și control la echipamentele primare nou montate, pentru a ajusta echipamentele și pentru a reancora linia de 400 kV Isaccea la noua celulă de 400 kV. A doua etapă a lucrărilor va avea loc în toamna acestui an”, comunică Moldelectrica.