Modificări la Judecătoria Chișinău: Cum au fost repartizați magistrații în funcție de materia de specializare. Un judecător care examinează un episod din dosarul „Frauda bancară” nu va mai examina dosare penale
Președinta interimară a Judecătoriei Chișinău Livia Mitrofan a semnat luni, 29 ianuarie, dispoziția cu privire la aprobarea componenței nominale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Chișinău în materie civilă și penală, determinarea sediului de activitate a acestora, cât și modul de funcționare a direcțiilor de evidență și documentare procesuală din cadrul instanței judecătorești.
Conform dispoziției, modificările au loc „în scopul coordonării activității judecătorilor din cadrul Judecătoriei Chişinău pentru asigurarea judecării cauzelor în termen rezonabil, distribuirea sarcinilor între aceștia, asigurării specializării şi perfecționării profesionale a acestora, crearea condițiilor necesare de muncă, inclusiv pentru direcțiile de evidență și documentare procesuală din cadrul instanței judecătorești”.
Astfel, judecătorii specializați în materie penală, subcategoria cauze penale, contravenționale și ce ține de activitatea judecătorului de instrucție își vor exercita activitatea în sediile Buiucani (mun. Chișinău, bd. Stefan cel Mare și Sfânt, nr. 200 si mun. Chișinău, str. M. Viteazu nr. 2) și Ciocana (mun. Chișinău, str. M. Sadoveanu nr. 24/1 ) ale Judecătoriei Chișinău.
Judecătorii specializați în materie civilă, subcategoria cauze civile, comerciale, de insolvabilitate şi lichidare îşi vor exercita activitatea în sediile Centru (mun. Chişinău, bd. Ștefan cel Mare şi Sfânt, nr. 162) şi Central – Botanica (mun. Chişinău, str. N. Zelinski, nr. 13) ale Judecătoriei Chişinău.
Judecătorii specializați în examinarea cauzelor de contencios administrativ își vor exercita activitatea în sediul Râșcani (mun. Chişinău, str. Kiev, nr.2) al Judecătoriei Chişinău.
Judecătorii specializați în examinarea cauzelor de insolvabilitate şi lichidare îşi vor exercita activitatea în sediul Central – Botanica (mun. Chişinău, str. N. Zelinski, nr.13) al Judecătoriei Chişinău.
Conform punctului 15 al dispoziției, judecătorii a căror specializare a fost modificată prin această dispoziție, din materie penală în materie civilă şi viceversa, „în vederea neadmiterii tergiversării examinării cauzelor aflate în procedura judecătorilor care cad sub incidenţa prezentului punct, își vor continua examinarea cauzelor aflate în procedură”.
Întrebați de ZdG despre câți judecători își vor modifica specializarea, reprezentanții Judecătoriei Chișinău au comunicat că nu pot prezenta un număr.
Conform constatărilor ZdG, unul dintre magistrații cărora le-a fost modificată specializare este judecătorul în materie penală Gheorghe Balan, care examinează mai multe dosare de rezonanță, inclusiv dosarul în care fostul deputat democrat Vladimir Andronachi este învinuit de implicare în furtul miliardului, episod din dosarul „Frauda bancară”. Balan i-a eliberat recent pe Vladimir Andronachi și Anatolie Blonschi, aflați pe banca acuzaților, sub garanție judiciară.
Numele lui Balan se regăsește în lista judecătorilor din cadrul Judecătoriei Chişinău specializați în materie civilă.
Alți doi magistrați care examinau cauze penale, Bolocan Elena și Curicheru Valeriu, vor trece pe cauze civile.
Membra Consiliului Superior al Magistraților (CSM) Ioana Chironeț, magistrată la sediul Centru, ar urma să-și continue activitatea la finalul mandatului la sediul Buiucani, fiindu-i modificată specializarea din materie civilă în materie penală.
Și candidatul la funcția de membru în CSM, care nu a promovat evaluarea Comisiei Pre-Vetting, Alexei Paniș, specializat până acum în materie de contencios administrativ, va examina dosare penale. Și magitrații de la sediul Centru Schibin Vladislav și Beșelea Eugeniu, specializați în materie de drept civil, vor fi transferați pentru a examina cauze penale.
Lista judecătorilor de la sediul Ciocana, specializați în materie ce ține de activitatea judecătorului de instrucție, a rămas aceeași.
Anterior, cu 5 voturi „pro” și 2 „împotrivă”, CSM a hotărât că din 1 februarie 2024 sediile Judecătoriei Chișinău se specializează după cum urmează:
- În materie penală (cauze penale, contravenționale și ce țin de activitatea judecătorul de instrucție) – sediile Buiucani și Ciocana.
- În materie civilă (cauzele civile, de contencios administrativ și insolvabilitate) – sediile Centru, Rîșcani și Botanica.
Președinta interimară a judecătoriei Chișinău Livia Mitrofan a fost împuternicită să stabilească până la 29 ianuarie 2024 componența nominală a judecătorilor în materie civilă și penală.
Modificarea specializării sediilor are loc în contextul lipsei de spațiu pentru magistrații de la sediul Buiucani.