Modelul social al Europei: 27 de țări – o societate?

Uniunea Europeană a evoluat, transformându-se dintr-o comunitate economică într-o uniune politică, dezvoltându-și constant politicile sociale întru crearea unei comunități europene. Integrarea socială a avut loc treptat, prin numeroase acorduri, cu scopul de a acorda importanța necesară problemelor sociale ale UE. Această abordare a ținut să atingă anumite probleme ale comunității europene precum sărăcia și inegalitatea. Deci, prin directivele UE, se mizează pe promovarea angajării în câmpul muncii, îmbunătățirea condițiilor de muncă, combaterea excluziunii sociale etc.

Europa are deja un nivel remarcabil de securitate socială comparativ cu restul lumii. Posibilitățile UE de a acoperi costurile de șomaj, în caz de necesitate, pot ajuta până la 80% din populația Uniunii. În comparație, cifra globală este de numai 25%. Într-adevăr, în timpul pandemiei COVID-19, UE a creat un instrument temporar (SURE) pentru a sprijini lucrătorii și întreprinderile care au fost afectate de criză, în vederea diminuării impactului financiar al pandemiei. În ce privește protecția lucrătorilor și drepturile acestora, la fel, Europa se află în topul clasamentelor globale. Potrivit raportului OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), europenii au minimum 20 de zile de concediu plătit, excluzând sărbătorile. În Statele Unite ale Americii nu există un minim legal de concediu plătit ori sărbători legale plătite. În Japonia, dreptul inițial de concediu anual este de 10 zile și nu există prevederi legale privind plata pentru zilele de sărbătoare legală.

Cu toate acestea, există diferențe substanțiale în cadrul Uniunii între sistemele sociale ale statelor membre. Delegarea aproape completă a responsabilităților gestionării politicilor sociale statelor membre se datorează viziunii Uniunii de a păstra identitatea națională a statelor și necesității   efectuării acțiunilor în baza resurselor, capacităților și valorilor interne. Domeniul politicilor sociale este unul dintre cele 3, pe lângă politicile economice și cele de ocupare a forței de muncă, care sunt coordonate de statele membre în cadrul Uniunii. În acest caz, UE adoptă măsuri și, în special, orientări generale ale acestor politici, prin sprijin sub formă de legi, fonduri și instrumente pentru a coordona mai bine politicile naționale.

Spre exemplu, în scopul întăririi coeziunii sociale a comunității europene, în 2017 a fost creat Pilonul European al Drepturilor Sociale (PEDS), care este un set de angajamente în domeniul social pe care statele membre și le asumă. La baza acestor angajamente stau 3 priorități:

· egalitate de șanse și acces la piața muncii;

· condiţii echitabile de muncă;

· protecţie socială adecvată şi durabilă.

Dintre principiile PEDS, până în 2030 se prioritizează atingerea a 3 ținte:

· 78% din populația cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani ar trebui să aibă un loc de muncă;

· 60% dintre adulți ar trebui să participe la formări în fiecare an;

· Cu 15 milioane de persoane expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială mai puțin.

În calitate de cetățeni ai R. Moldova, dar și mulți dintre noi, ai României, beneficiem de avantajele sociale și de muncă ale liberei circulații. Inițial, libera circulație în Uniunea Europeană era aplicabilă indivizilor activi economic, adică celor care lucrau într-o altă țară membră. Totuși, gradual, aceste prevederi s-au extins asupra tuturor cetățenilor UE, luând în calcul inclusiv  șomerii, studenții și pensionarii. Pentru a permite această mobilitate, s-au adoptat în decursul timpului mai multe măsuri suplimentare, cum ar fi reguli pentru recunoașterea reciprocă a diplomelor, garanții privind tratamentul medical în timpul șederii în străinătate și prevederi vizând pensia. Pe lângă acest fapt, s-a implementat plata minimă, care se aplică oricărui lucrător al UE. Acum, acesta este un element-cheie al naturii sociale a Uniunii Europene, în care orice cetățean UE are libertatea de a activa sau locui oriunde în țările europene.

Înainte de extinderea în est a UE, adică până în anul 2004, gradul de mobilitate era de doar 0,1%. Această cifră a crescut în 14 ani până la 17,6 milioane (3,9%), România, Italia, Portugalia, Polonia și Bulgaria atestând numărul cel mai înalt de emigrare. Dintre cetățenii care au utilizat acest mecanism, 50% au locuit în țările-gazdă între 1 și 4 ani. Într-un studiu, s-a constatat că țările în care s-a înregistrat numărul cel mai înalt de muncitori străini sau rezidenți au fost  Germania și Marea Britanie. Cu toate acestea, viziunea Uniunii Europene este să creeze condiții optime ca cetățenii europeni să aibă acces la oportunități de muncă echitabile, astfel promovând mobilitatea din dorință personală, nu din necesitate.

 În cazul Moldovei, este vădită diferența dintre situația actuală a încadrării cetățenilor noștri în câmpul muncii european și cea de acum câteva decenii, când lucrătorii erau încadrați ilegal și, respectiv, neprotejați de lege. Acum, pe calea către integrarea europeană, se depun eforturi de apropiere a legislației naționale de cea europeană, precum și de stabilire a tratatelor în domeniul social cu alte state. Pe lângă acest fapt, R. Moldova, fiind parte a procesului Bologna, își canalizează resursele întru recunoașterea în UE a diplomelor instituțiilor de învățământ superior ale țării.

În cadrul întâlnirii de la Porto, în cadrul căreia s-au discutat prioritățile Pilonului European al Drepturilor Sociale, Charles Michel a specificat: „Celor care spun că Europa socială este invizibilă le-aș spune – invizibilă ca aerul pe care îl respirăm. Aerul este invizibil, dar esențial pentru viața umană.” E o frază indicativă a poziționării integrării sociale în politica Uniunii Europene, pe care, de altfel, Moldova își propune să o urmeze.