Mobilizare forțată. În ajun de Revelion, poliția din Rusia a reținut mii de migranți pentru a recruta „voluntari” la război
Cum a fost pregătită operațiunea „Azamat”
Noaptea de Revelion s-a transformat într-un coșmar pentru migranții din Asia Centrală, stabiliți în Sankt Petersburg: peste trei mii de persoane au fost reținute pe străzile orașului: bărbați, femei, copii și bătrâni. Ofițerii de poliție și Rosgvardia au trecut și pe la apartamentele în care locuiesc cetățeni din alte țări. Novaya Gazeta Europe a aflat că reținerile n-au fost spontane, ci fac parte dintr-un plan elaborat în urmă cu trei luni: este vorba despre suplimentarea armatei ruse pentru războiul cu Ucraina – și nu numai în Sankt Petersburg.
O sursă din cadrul Centrului E (Centrul de combatere a extremismului din cadrul Departamentului general al Ministerului Afacerilor Interne din Sankt Petersburg și din regiune) a declarat pentru Novaya Gazeta Europe că totul a început în august 2023. Atunci, în Gatcina (regiunea Leningrad) au fost reținuți membrii unui grup infracțional, care au pus pe bandă rulantă eliberarea permiselor de ședere și de obținere a cetățeniei ruse. Acest control a vizat nu numai structurile oficiale implicate în eliberarea documentelor, dar și locurile de reședință a migranților. Controlul a arătat că imigrația ilegală a fost legalizată, dar nu a dispărut.
După invazia Ucrainei, Rusia a adoptat legi care să permită ucrainenilor să obțină cetățenia rusă mai ușor. Moscova se aștepta ca ucrainenii care fugeau din calea războiului, inclusiv în Federația Rusă, să solicite în masă pașaportul roșu.
Cu toate acestea, nu au fost foarte mulți cetățeni ucraineni dispuși să obțină un pașaport rusesc: cine a dorit să facă acest lucru l-a făcut în 2014 – 2022. Pe de altă parte, au fost foarte mulți doritori să-și facă pașaport rusesc printre migranții din Asia Centrală.
„Lucrez în Rusia din 2004”, a declarat pentru Novaya Gazeta Europe Rașid T., originar din Uzbekistan (redacția îi cunoaște numele complet – n.r.). „Am început ca muncitor, apoi am fost maistru, iar acum sunt deja șef de șantier și gestionez eu însumi unele proiecte de construcții. Am obținut cetățenia rusă în 2020. Dar am cheltuit o mulțime de bani pe mită, pentru că autoritățile se agățau de fiecare bucată de hârtie. Iar după 24 februarie 2022, a devenit mult mai ușor pentru noi să obținem nu doar o înregistrare temporară și un permis de muncă temporar, ci anume cetățenia rusă. Nu pot spune dacă acest lucru are legătură cu „operațiunea specială” sau este doar o coincidență. Dar faptul că mai mult de trei mii de migranți și-au primit documentele anume în raionul Gatcina este de la sine înțeles. Asta se trage din anii 1990: oamenii se duc acolo, unde este «omul potrivit» care este gata să facă documente pe bani, contrar procedurilor oficiale.”
Potrivit lui Rașid, în afară de raionul Gatcina, în regiunea Leningrad există și alte departamente ale MAI și Serviciul Federal de Migrație, unde migranții au „oamenii lor”. Acest lucru înseamnă că cei care au obținut ilegal cetățenia rusă în Sankt Petersburg și în regiunea Leningrad depășesc cu mult cifra de trei mii, despre care s-a spus deja.
„Înainte de 2022, cetățenia rusă era necesară pentru cei care aveau posibilitatea de a obține un loc de muncă permanent cu un pachet social complet sau care urmau să plece în Europa, căci era mai ușor cu un pașaport rusesc. După februarie 2022, mulți au căzut în plasă. Anume atunci au început să fie chemați la război. Nimeni nu se aștepta la așa ceva”, spune Rașid.
„La început, unii chiar s-au bucurat, pentru că s-au gândit că vor puteau câștiga mulți bani din război. Dar s-a dovedit a fi o minciună.”
„Ruda mea Fazil a mers singur la centrul de înrolare militară în octombrie anul trecut și s-a înrolat în armată. Nu într-o companie militară privată, ci anume în armată. Banii care i-au fost transferați după semnarea contractului, i-a cheltuit aproape în întregime pe haine și echipament. Pe 23 februarie a fost rănit, a stat două luni în spital. S-a întors și a povestit că ofițerii i-au luat aproape toți banii la care avea dreptul. Din cele aproape cinci milioane (șase luni de salariu, asigurare, indemnizație), i-au lăsat doar două sute de mii. Și nu faci nimic, procuratura este implicată, și cine va asculta un migrant? Unii dintre cei care au obținut cetățenia rusa au plecat deja acasă și nu-și arată nici nasul. Acolo s-ar putea să nu ai de lucru, dar cu siguranță rămâi în viață. Majoritatea oamenilor nu locuiesc acolo unde sunt înregistrați. Ei cred că, dacă nu au primit o citație, nu vor fi chemați. Și cum poți primi o citație dacă nu ai văzut niciodată apartamentul care figurează în pașaportul tău ca fiind locul tău de reședință?”, se întreabă Rașid.
O sursă a Novaya Gazeta Europe din cadrul Departamentului principal al Ministerului Afacerilor Interne din Sankt-Petersburg și regiunea Leningrad a declarat că, după controlul în masă a migranților în localitatea Gatcina și în raionul Gatcina, în august 2023 a avut loc o ședință a structurilor de forță dedicată în mod special migranților.
„Nu am fost personal la ședință, dar, potrivit șefului meu, au fost prezenți reprezentanți ai FSB și ai Ministerului Apărării”, a declarat pentru Novaya Gazeta Europe un angajat al Centrului E.
„Iar ședința a avut loc chiar înainte de înrolarea de toamnă și de zvonurile privind un al doilea val de mobilizare. Putin a declarat atunci că nu va exista nicio mobilizare, deoarece în armată s-au înrolat destul de mulți voluntari. Dar a exagerat foarte mult în privința acestor «voluntari».
Șeful a spus că pentru Piter (Sankt-Petersburg) a fost primit un ordin de a recruta șapte mii de voluntari. Dar militarii au fost sceptici, nu credeau că vor putea recruta așa de mulți. Și iată au primit un cadou sub forma unor noi cetățeni ai Federației Ruse. Chiar și unii fără cetățenie, dar care pot fi obligați să semneze un contract cu Ministerul Apărării.”
Potrivit sursei, „vânarea” migranților în locurile lor de reședință a fost considerată nepotrivită. Dacă potențialii „voluntari” vor afla despre aceasta, vor pleca acasă sau se vor ascunde în cele din urmă, au considerat autoritățile. Centrul E a primit sarcina de a colecta informații despre locurile (nu apartamente sau case, ci cartiere întregi) în care locuiau migranții.
„Toată această operațiune a fost numită «Azamat»”, spune sursa citată. „Nu știu dacă este o denumire oficială, dar oamenii noștri îl foloseau tot timpul. În Caucaz, acest cuvânt înseamnă «un tip arătos», «un jighit curajos». De fapt, este un nume de cod pentru întreaga operațiune: nu pentru a lupta împotriva migrației ilegale, ci pentru a găsi «jighiți curajoși» care să servească în armată.”
„Celor din Asia Centrală le place să trăiască compact. Familiile lor sunt numeroase, așa că preferă să locuiască în cămine și în apartamente comune cu mai multe camere. După începerea «operațiunii speciale», bărbații nu prea locuiesc în cămine, așa că ne-am concentrat pe apartamentele comune. Cele mai multe se află în raionale Central, Admiralteiski și Vasileostrovski din Sankt Petersburg. Am decis să efectuăm raiduri în masă anume în aceste raioane”, a continuat polițistul.
„Dar ar fi fost inutil să mergem pe la adrese, așa că cineva a sugerat un raid în masă în ajun de Revelion. Toți bărbații vor fi cu familiile lor în ajunul Revelionului. Și pentru a-i împiedica să fugă, în jurul cartierelor au fost instalate posturi de poliție.”
S-a dovedit a fi o decizie reușită: majoritatea celor reținuți se aflau pe stradă, unde au ieșit să lanseze artificii sau să ia o gură de aer. A fost reținut un grup, de aproximativ 30 de oameni, îmbrăcați în costume de Moș Gerilă și Alba ca Zăpada. Aceștia au încercat să treacă de posturile de poliție după ce și-au schimbat hainele, dar cineva a observat barba la o Alba ca Zăpada și a simțit un miros ciudat. Au fost urcați în dubă așa deghizați.
Publicația online Fontanka.ru a relatat că au fost reținute 3000 de persoane. În realitate, au fost reținute mult mai multe persoane. Femeile și copiii au fost trimiși într-un centru special de primire din raionul Krasnoie Selo din Sankt Petersburg.
„Nu este o închisoare, dar este strict păzită”, a declarat Rașid pentru Novaya Gazeta Europe.
„Iar bărbații au fost repartizați în centre de detenție temporară și în centre de detenție preventivă (celule de detenție preventivă) din cadrul Departamentului Ministerului de Interne. Dimineața au venit militarii și i-au sfătuit pe cei reținuți să se înroleze ca voluntari în armată. Celor care nu aveau cetățenia rusă li s-a promis că o vor obține în cel mai scurt timp. Celor care aveau îndoieli li s-a spus că familiile lor vor fi expulzate din Rusia. Care se aflau deja în arest la Krasnoie Selo. Iar pe numele celor care nu aveau nici familie, nici cetățenie sau altă modalitate de a-i prinde la perete, au fost întocmite procese verbale și au fost trimiși în instanță, care a luat decizia de a-i expulza din Rusia.”
Potrivit serviciului de presă al instanțelor de judecată din Sankt-Petersburg, pe 1 ianuarie au fost examinate 31 de rapoarte privind încălcarea legislației privind migrația: 27 de persoane au fost amendate și au primit mandat de expulzare, două persoane au primit amendă, iar alte două au fost eliberate pentru „lipsă de corp delict”.
Potrivit lui Rașid, atât cei reținuți, cât și rudele lor au luat cunoștință de aceste hotărâri judecătorești în seara zilei de 1 ianuarie. Sursa de la Novaya Gazeta Europe a declarat că, potrivit datelor sale, cel puțin 1500 de bărbați din rândul celor reținuți au semnat deja un contract cu Ministerul Apărării. Din spusele lui Rașid, încă cel puțin 1000 de persoane le vor urma exemplul.
„Șeful a declarat aseară că experiența noastră a fost apreciată pozitiv la Moscova și este folosită pe post de exemplu pentru alte regiuni. Așadar, cel mai probabil «raidurile împotriva migranților» vor avea loc în timpul sărbătorilor”, a declarat angajatul de la Centrul E.