Ministrul Forțelor Armate și o ex-ministră de stat a Franței, decorați cu „Ordinul de Onoare”

Sebastien Lecornu, ministru al Forțelor Armate ale Republicii Franceze, și Laurence Boone, ex-ministra de stat responsabilă pentru Europa al Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe al Republicii Franceze, au fost distinși cu „Ordinul de Onoare”. Decretele, semnate de șefa statului Maia Sandu pe 7 martie 2025, au fost publicate pe pagina președinției.
Potrivit documentelor, lui Lecornu i s-a conferit distincția în semn de „înaltă apreciere a susținerii consecvente a eforturilor Republicii Moldova de sporire a rezilienței în fața provocărilor de securitate actuale”, precum și pentru „contribuție substanțială la aprofundarea parteneriatului moldo-francez bazat pe încredere și obiective comune”.
De cealaltă parte, Boone a fost distinsă cu acest ordin ca semn „de înaltă apreciere pentru contribuția adusă la consolidarea relațiilor moldo-franceze”, pentru „susținerea activă a parcursului european al Republicii Moldova, precum și pentru aportul la lansarea negocierilor de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană”.
Pe 10 martie, președinta Maia Sandu, care se află într-o vizită de lucru la Paris, a avut o întrevedere cu președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron.
După discuții, ce doi șefi de stat au susținut un briefing de presă în cadrul căruia a fost semnat acordul în domeniul protecției sociale, acordul de facilitate de credit cu Agenția Franceză pentru Dezvoltare, dedicat îmbunătățirii eficienței energetice în clădirile publice, dar și a scrisorea de intenție dintre serviciul de vigilență și protecție împotriva ingerințelor digitale străine al R. Franceze și Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării privind consolidarea cooperării bilaterale.