Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Ministerul Energiei va negocia un…

Ministerul Energiei va negocia un acord de împrumut pentru modernizarea sistemului de încălzire termică din Chișinău

Ministerul Energiei va negocia cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) un Acord de împrumut în valoare de 143,5 milioane de euro, pentru „Optimizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău”. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri. 

Valoarea totală a proiectului este de 326 de milioane de euro, dintre care circa 40 milioane vor fi oferiți sub formă de grant.

Ministerul scrie că lucrările de investiții vor include instalarea a 2510 Puncte Termice Individuale și trecerea a 1665 de blocuri la distribuția orizontală a agentului termic, ceea ce va contribui la reducerea pierderilor de căldură cu pana la 30%. Astfel, consumatorii vor avea posibilitatea de a conecta/deconecta încălzirea în apartamente.și vor putea regla în mod independent consumul de energie. 

„Proiectul va mai include lucrări de anvelopare a blocurilor, reabilitarea rețelelor termice primare și construcția a două stații de pompare. Pe lângă optimizarea consumului de energie termică, aceste măsuri vor contribui la reducerea costurilor pentru consumatori și la un impact pozitiv asupra mediului, prin scăderea emisiilor de carbon asociate sistemului de termoficare”, comunică Ministerul Energiei.

Echipa de negociatori, condusă de ministrul Victor Parlicov, urmează să clarifice condițiile financiare de alocare, valorificare și rambursare a împrumutului, condițiile de intrare în vigoare și de modificare a Acordului și alte aspecte tehnice.