Principală  —  IMPORTANTE   —   Ministerul Educației: fiecare a zecea…

Ministerul Educației: fiecare a zecea școală va începe anul de studii duminică, 1 septembrie

Sursa foto: odoras.md

Una din zece școli din R. Moldova va începe noul an de studii duminică, 1 septembrie. Celelalte instituții de învățământ urmează să aibă prima lecție în ziua de luni, 2 septembrie, precizează reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării (MEC) într-un comunicat.

În raionul Strășeni, conform autorităților din educație, în 60% dintre instituțiile de învățământ (15 din 25), clopoțelul va anunța începutul anului școlar pe data de 1 septembrie. Această decizie a fost adoptată și în cazul a 30 la sută dintre școlile din Ialoveni, 35% – dintre școlile din Dondușeni, 35% dintre școlile din Florești și 31% din școlile din raionul Dubăsari.

În același timp, în unele raioane toate școlile au decis să dea startul noului an de studii în ziua de luni, 2 septembrie. Este vorba despre Telenești, Ocnița, Criuleni, Șoldănești, Cahul, Soroca.

Anterior, Ministerul Educației și Cercetării a emis o circulară prin care instituțiile de învățământ au fost în drept să decidă ora și data desfășurării festivității dedicate începutului noului an de studii.

Prima lecție din anul de învățământ 2024-2025 va avea genericul „Împreună pentru pace” și va fi obligatorie pentru toate instituțiile de învățământ publice sau private. Pentru organizarea și desfășurarea lecției tematice diriginților le-au fost recomandate resurse didactice, adaptate la vârsta elevilor. Materialele au fost dezvoltate cu suportul Consiliului Europei.