„Mimăm un proces educațional calitativ care nu există”. Critici dure ale ministrului Educației, după rezultatele preliminare ale examenelor de absolvire a gimnaziului
„Noi ascundem sub preș probleme reale care sunt și mimăm un proces educațional calitativ care nu există, și ne batem joc de copii”. Declarațiile au fost făcute de către ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul unei ședințe cu șefii organelor locale de specialitate în domeniul învățământului și circa 200 de directori ai unor școli din țară.
Potrivit comunicatului emis de MEC, afirmațiile ministrului vin după ce au fost publicate rezultatele preliminare ale examenelor de absolvire a gimnaziului.
„Avem 8 raioane în care noi am făcut această evaluare puțin mai detaliat și asta în condițiile în care noi am reevaluat doar 30% din lucrări. Dacă noi am fi reevaluat mai mult, cifrele ar fi arătat și mai dramatic. Și departe ne este gândul că aceste lucruri se întâmplă doar în aceste localități. E un început pentru a înțelege ce se întâmplă în sistem”, a spus ministrul.
Astfel, după ce 30 la sută dintre lucrări au fost evaluate în mod repetat, la examenul la matematică, rata de promovare a scăzut de la 99%, în 2023, la 95%, în 2024, la istorie – de la 99,7%, în 2023, la 98,8%, în 2024, la limba română – de la 98,8% la 98,2%, iar la limba română pentru alolingvi – de la 99,5% la 98,3%.
În raionul Cimișlia, unde rata de promovare era de 100%, în urma reevaluării examenelor, a scăzut până la 64%. În acest raion 37% din elevi nu au susținut examenul la matematică nici din a doua încercare.
La Cantemir, rata de promovare a scăzut de la 97% la 68%, la Drochia – de la 100% la 73%, iar la Șoldănești – de la 100% la 78%. În raionul Cahul, rata de susținere a examenelor a înregistrat o descreștere de la 100% la 80%, în Nisporeni – de la 88% la 83%, în Dondușeni – de la 99% la 85%, în Briceni – de la 100% la 89%, iar în Anenii Noi – de la 100% la 92%.
În total, la nivel de țară, după sesiunea suplimentară de examen – au rămas restanțieri la matematică 1401 de elevi comparativ cu 326 în sesiunea 2023, la istoria românilor și universală 340 de elevi sunt restanțieri comparativ cu 97 în sesiunea precedentă, la limbă și literatura română în anul acesta sunt 179 de restanțieri comparativ cu 55 în sesiunea 2023.