Principală  —  Ştiri   —   Mihai Popșoi: „Împreună cu Alexander…

Mihai Popșoi: „Împreună cu Alexander Schallenberg am convenit să continuăm eforturile comune și coordonarea strânsă pe aspectele prioritare ale agendei bilaterale, dar și a agendei europene a Republicii Moldova”

Sursa foto: mfa.gov.md

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul Federal pentru Afaceri Europene și Internaționale al Republicii Austria, Alexander Schallenberg, potrivit unui comunicat. Cei doi au discutat despre cooperarea politică și economică și sectorială a R. Moldova dar și despre consolidarea cooperării regionale.

Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe, a făcut o vizită, joi, 20 iunie, în Austria, unde s-a întâlnit cu ministrul Federal pentru Afaceri Europene și Internaționale al Republicii Austria, Alexander Schallenberg

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, în cadrul discuției, oficialii au discutat despre intensificarea dialogului politic bilateral, a cooperării economice și sectoriale, cât și consolidarea cooperării în formatele regionale, precum SUERD, a cărei președinție o deține în prezent Austria.

„Am abordat și pașii necesari pentru ca Republica Moldova să obțină statutul de membru al Uniunii Europene într-un viitor apropiat și am reiterat importanța susținerii din partea Austriei în procesul de aderare. La rândul său, ministrul Alexander Schallenberg ne-a asigurat că țara sa va continua să sprijine Republica Moldova în procesul de reforme, prin implementarea de proiecte la nivel central și regional.

Împreună cu Alexander Schallenberg am convenit să continuăm eforturile comune și coordonarea strânsă pe aspectele prioritare ale agendei bilaterale, dar și a agendei europene a Republicii Moldova.” – a menționat șeful diplomației Republicii Moldova, Mihai Popșoi, în mediul online.

În perioada 17-20 iunie, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a făcut trei vizite de lucru, la Varșovia, Republica Polonă, la Bratislava, Republica Slovacă și la Viena, Republica Austria.

Pe data de 17 iunie, în cadrul vizitei la Varșovia, vicepremierul Mihai Popșoi s-a întâlnit cu omologul său polonez, Radoslaw Sikorski. De asemenea, ministrul Popșoi a avut întrevederi cu directorul fundației de stat din Polonia Solidarity Fund, Marcin Pręgowski și cu subsecretarul de stat și șef al Biroului politică internațională al Cancelariei Președintelui, Mieszko Pawlak.

Subiectele prioritare ale discuțiilor au inclus sprijinul oferit de Polonia în implementarea reformelor cheie și alinierea la standardele și valorile democratice europene, intensificarea dialogului politic bilateral și multilateral, aprofundarea cooperării economice, precum și cooperarea în domeniul universitar și cultural.

Pe 19 iunie, ministrul Popșoi, a avut o vizită de lucru în Republica Slovacă, unde s-a întâlnit cu ministrul de externe, Juraj Blanár. Oficialii. În cadrul vizitei, șeful diplomației moldovenești s-a întâlnit și cu ministrul slovac al apărării, Robert Kaliňák, care deține la momentul actual funcție de prim-ministru interimar.

La Bratislava, oficialul moldovean a abordat o serie de subiecte ce țin de relațiile bilaterale moldo-slovace, dialogul regional și multilateral și dezvoltarea cooperării comercial-economice în diverse domenii, potrivit unui comunicat.