Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Migranții din mai multe localități…

Migranții din mai multe localități din Moldova vor beneficia de ajutor bănesc la lansarea afacerilor sau la validarea cunoștințelor acumulate peste hotare

Imagine simbol, sursă: Trm.md

Migranții din mai multe localități ale R. Moldova vor beneficia de suport financiar la lansarea afacerilor sau la validarea cunoștințelor acumulate peste hotare, potrivit Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare din R. Moldova (PNUD).

Termenul limită de depunere a dosarelor la concursul pentru suport din partea Elveției și PNUD pentru consolidarea activităților economice, calificarea forței de muncă, crearea și menținerea locurilor de muncă, precum și reintegrarea economică a migranților reveniți, a fost extins până pe 30 septembrie 2024, pentru trei dintre cele șase categorii anunțate inițial.

Potrivit PNUD, este vorba de două categorii de suport destinate migraților reveniți acasă, pentru inițierea activității economice (Lotul 3) și validarea competențelor profesionale (Lotul 4), și o categorie de suport destinată creșterii calificării angajaților noi și/sau existenți la întreprinderile deja funcționale (Lotul 5). 

Vor beneficia de suport și migranții localizați în raioanele Anenii Noi, Ialoveni, Orhei și Călărași, pe lângă beneficiarii celor trei micro-clustere, create și dezvoltate cu susținerea PNUD și a Elveției:

  • creșterea ovinelor și a caprinelor în micro-regiunea Cimișlia-Basarabeasca – micro-clusterul „Cimișlia-Basarabeasca;
  • cultivarea și procesarea plantelor medicinale și aromatice în micro-regiunea Nisporeni-Ungheni-Strășeni-Hîncești – micro-clusterul „Herbafruct”;
  • turismul rural în micro-regiunea Dubăsari-Criuleni – micro-clusterul „Inima Nistrului”.

Condițiile concursului, criteriile de eligibilitate și alte detalii despre procesul de depunere a dosarelor pot fi accesate aici.

Apelul de propuneri a fost lansat pe 19 aprilie 2024. În total, 300 de persoane fizice și juridice din comunitățile beneficiare vor primi suport. Propunerile vor fi analizate în ordinea depunerii, până la completarea bugetului disponibil – 6,4 milioane de lei, potrivit PNUD.

Suportul, distribuit în șase loturi distincte, va fi oferit pentru activități precum: consolidarea tehnică a întreprinderilor, formalizarea juridică a activității economice existente, facilitarea lansării afacerilor de către migranții reveniți, validarea competențelor profesionale dobândite în afara țării și formarea inițială sau îmbunătățirea calificărilor angajaților din întreprinderile din micro-clustere, după cum urmează: 

  • Lot 1. Consolidarea tehnică a întreprinderilor 
  • Lot 2. Formalizarea juridică a activității economice existente 
  • Lot 3. Inițierea afacerii de către migranți reveniți 
  • Lot 4. Validarea competențelor profesionale pentru migranții reîntorși 
  • Lot 5. Creșterea calificării angajaților noi și/sau existenți la întreprinderi 
  • Lot 6. Formarea profesională inițială și/sau recalificarea angajaților sau a persoanelor care intenționează să se (auto)angajeze  

Conform PNUD, antreprenorii selectați vor beneficia de servicii și/sau echipamente, având ca obiective consolidarea tehnică a întreprinderilor, sporirea calificării forței de muncă, stimularea creării și menținerii locurilor de muncă, precum și reintegrarea economică a migranților reveniți. Angajații vor putea să își înregistreze afacerile și să își valideze competențele non-formale și informale, obținând certificate recunoscute la nivel național.

Concursul se desfășoară în cadrul proiectului PNUD „Piețe reziliente și incluzive în Moldova”, menit să promoveze o dezvoltare economică locală incluzivă și durabilă.