Principală  —  IMPORTANTE   —   Mesajul președintei Sandu de Ziua…

Mesajul președintei Sandu de Ziua Universală a Iei: „Generații de femei ale neamului nostru au cusut pe ii, fir cu fir, nașterea, viața și moartea, apa și soarele, rodul pământului”

Sursa foto: Maia Sandu/ Facebook

„Fiecare ie are povestea ei, unică. Generații de femei ale neamului nostru au cusut pe ii, fir cu fir, nașterea, viața și moartea, apa și soarele, rodul pământului”, a transmis președinta Maia Sandu de Ziua Universală a Iei.

Șefa statului susține că astăzi, la Președinție, s-a întâlnit cu un grup de femei care promovează activ portul popular.

„(…) Pentru femeile noastre ia nu este o haină simplă; brodată cu migală și răbdare, din vremurile vechi, ea este un simbol ce protejează de primejdii, aduce prosperitate, sănătate și viață lungă celei care o poartă. Fiecare culoare aleasă, fiecare semn brodat este încărcat de înțelesuri ascunse, semnificând legătura omului cu universul, năzuințele lui și puterea de a trece peste cele rele. Fiecare ie are povestea ei, unică. Generații de femei ale neamului nostru au cusut pe ii, fir cu fir, nașterea, viața și moartea, apa și soarele, rodul pământului.

(…) Fie că se află în Moldova, în România sau în diasporă, aceste femei își brodează pe ii dorul, visele, speranța și împlinirea. Tradiția cămășii cu altiță cunoaște acum o renaștere datorită energiei și entuziasmului meșterițelor noastre, care fac parte dintr-o comunitate tot mai mare a creatoarelor de cămăși cu altiță din spațiul românesc. Datorită eforturilor acestei comunități, în decembrie 2022, UNESCO a introdus arta cămășii cu altiță în Patrimoniul Imaterial al Umanității. Să purtăm ie cu încredere și bucurie!”, a afirmat Maia Sandu.

Sursa foto: Maia Sandu/ Facebook

Anual, pe 24 iunie este marcată Ziua Universală a Iei, sărbătoare care promovează frumuseţea autentică a cămăşii tradiţionale româneşti.

Ia este o cămașă tradițională românească de sărbătoare, confecționată din pânză albă, bumbac, in sau borangic și împodobită cu mărgele și broderii la mâneci și la gât. Croiala este relativ simplă: un dreptunghi de pânză, tăiat rotund în jurul gâtului și întărit cu șnur răsucit. Mânecile sunt, de cele mai multe ori, încrețite atât la umeri, cât și la încheieturile mâinilor.