Membrul unui partid politic, reținut pentru 72 de ore. Acesta a agresat un polițist de patrulare, până i-a rupt uniforma, după ce a fost prins beat la volan
Un membru al unui partid politic, originar din Ceadîr-Lunga, a fost stopat de polițiști în timp ce conducea un automobil în stare de ebrietate. Ulterior, acesta a agresat verbal și fizic un polițist de patrulare, rupându-i uniforma, conform unui comunicat al Poliției.
Poliția scrie că incidentul s-a produs în noaptea de 5 septembrie, în jurul orei 23:00, când polițiștii din Ceadîr-Lunga au stopat un Volkswagen condus neuniform de un bărbat de 38 de ani, care se afla în stare avansată de ebrietate.
Testul cu aparatul Drager a fixat o concentrație de alcool în aerul expirat de 0,79 mg/l.
„Șoferul, membru al unui partid politic, a agresat fizic și verbal un polițist de patrulare, deteriorând și uniforma angajatului. Pentru a stopa comportamentul neadecvat al acestuia au fost aplicate mijloace speciale, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore”, se arată în comunicatul Poliției.
Totodată, Poliția scrie că în privința șoferului au fost pornite două cauze penale pentru amenințarea sau violența îndreptată împotriva unei persoane cu funcție de răspundere și pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.