Marea Britanie a stabilit data celui de-al patrulea Summit al Comunității Politice Europene
Marea Britanie va găzdui a patra întâlnire a Comunității Politice Europene (CPE), reunind aproximativ 50 de lideri din Europa. Summit-ul va avea loc la 18 iulie, la Palatul Blenheim – locul de naștere al lui Winston Churchill, „cel care a jucat un rol central în lupta împotriva agresiunii și tiraniei din Europa”, anunță Ambasada Regatului Unit la Chișinău, printr-un comunicat pe pagina de Facebook.
Data desfășurării Summitului a fost stabilită cu întârziere, întrucât, potrivit Reuters, Marea Britanie a fost reticentă în a stabili o dată pentru reuniunea Comunității Politice Europene, un grup de peste 40 de state europene format în 2022 după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, deoarece premierul Rishi Sunak avea în vedere organizarea de alegeri naționale în luna mai.
„Sunt încântat de faptul că Marea Britanie va găzdui următoarea reuniune a Comunității Politice Europene la istoricul Palat Blenheim. Acesta este un forum important pentru cooperarea în întreaga Europă cu privire la problemele care ne afectează pe toți, amenințându-ne securitatea și prosperitatea. De la acordarea sprijinului nostru deplin Ucrainei până la stoparea flagelului traficului de persoane și al migrației ilegale, reuniunea va reuni, sub conducerea Regatului Unit, prietenii, partenerii și vecinii noștri europeni pentru a aborda provocările noastre comune”, a declarat Sunak într-un comunicat, făcând referire la locul de naștere și casa ancestrală a fostului premier Winston Churchill.
Prima reuniune a CPE a avut loc la octombrie 2022, în orașul Praga, organizată de președinția cehă a Uniunii Europene. Republica Moldova a găzduit cel de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene, la Bulboaca, pe 1 iunie 2023. În toamna anului trecut, reuniunea CPE a fost găzduită de Spania.