Mamele soldaților ruși l-au atacat pe guvernatorul din Kuzbass: „De ce au fost trimiși băieții noștri acolo?”
Guvernatorul regiunii Kemerovo (Kuzbass), Serghei Tsivilev, s-a întâlnit cu mamele militarilor ruși pentru a le lămuri situația în legătură cu războiul din Ucraina. Femeile i-au adresat întrebări, dorind să afle motivul pentru care fiii lor au fost trimiși în Ucraina și l-au acuzat, de asemenea, pe Tsivilev că îi folosește drept „carne de tun”, informează Unian.
„De ce au fost trimiși băieții noștri acolo? Nu erau pregătiți. Uitați-vă, au câte 20 de ani. Uitați-vă sunt toate tinere aici (mame, n. r.). Unde este fiul dvs.? Învață la institut?!”, a spus una dintre mamele soldaților ruși.
Cu toate acestea, guvernatorul Kuzbasului a spus că nimeni nu le-a înșelat copiii, și că de fapt, știau foarte bine de ce plecau în Ucraina.
Însă, Tsivilev a comis o indiscreție și a spus că soldații ruși au fost „folosiți”. El nu a oferit mai multe informații mamelor invadatorilor ruși.