Maia Sandu se află într-o în vizită de lucru la Kiev. „Merg la Kiev cu mesajul că R. Moldova sprijină în continuare Ucraina”
Președinta Maia Sandu se află sâmbătă, 25 ianuarie la Kiev. Această vizită are scopul de a reafirma sprijinul ferm al R. Moldova pentru Ucraina, care de trei ani luptă pentru a-și apăra integritatea teritorială, se arată într-un comunicat.
La Kiev, șefa statului se va întâlni cu Volodimir Zelenski, prim-ministrul Denîs Șmîhal și președintele parlamentului, Ruslan Stefanchuk. Principalele subiecte ale discuțiilor vizează cooperarea bilaterală, continuarea conectării infrastructurii celor două țări, comerțul, colaborarea în procesul de aderare la Uniunea Europeană, securitatea regională și solidaritatea în fața provocărilor comune.
Un subiect important de pe agendă se referă la criza energetică provocată de Rusia, care a majorat prețurile la energie pe malul drept al Nistrului, a lăsat cetățenii de pe malul stâng fără căldură și electricitate și poate avea consecințe asupra securității regionale.
„Merg la Kiev cu mesajul că R. Moldova sprijină în continuare Ucraina. De aproape trei ani ucrainienii își apără țara, familia, viitorul copiilor. Curajul ucrainienilor protejează și pacea în R. Moldova, lucru pentru care le suntem foarte recunoscători. Azi voi avea întâlniri cu președintele Zelenski, cu alți demnitari și vom discuta despre securitate, energie, comerț, drumuri, poduri și despre cum ne putem ajuta reciproc pe calea integrării europene”, a declarat președinta Maia Sandu.
De asemenea, Maia Sandu va participa la o discuție la „New Europe Centre” din Kiev, un centru de cercetare în domeniul politicii externe și securității.