Maia Sandu, reacție la postările discriminatorii, inclusiv ale simpatizanților PAS, despre etnia lui Alexandr Stoianoglo: „Toți suntem parte din Moldova”
În contextul mai multor postări de pe rețelele sociale care au fost postate inclusiv de simpatizanți ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), prin care aceștia îndeamnă cetățenii să nu-l voteze pe Alexandr Stoianoglo pentru că acesta este de etnie găgăuză, contracandidata acestuia la prezidențiale, președinta în exercițiu Maia Sandu, a venit cu un mesaj pe Facebook.
Sandu îi îndeamnă pe moldoveni în postarea sa să fie uniți și să nu împartă oamenii după etnii.
„(…) Am învins de atâtea ori în lupte complicate și nedrepte, doar pentru că ne-am ținut uniți. Am demonstrat de multe ori că răul poate fi învins – cu dragoste de neam și cu credință. Cu încredere unii în alții.
Vă rog foarte mult să avem grijă de unitatea noastră. Să nu împărțim oamenii după etnii, să nu învinovățim cetățenii care au votat într-un fel sau altul. Toți suntem parte din Moldova. Toți locuim aici și vrem să fie bine. Învrăjbirea oamenilor îi ajută doar pe cei care vor să readucă hoții la putere. Poporul nostru a știut și în cele mai grele vremuri să trăiască în bună înțelegere, împreună, să construiască o casă, un sat, o țară. Ne unește omenia și vrem același lucru – pace și bunăstare acasă”, se arată în postarea președintei în exercițiu.
Pe 3 noiembrie 2024, în R. Moldova va avea loc al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Președinta în exercițiu, Maia Sandu, și fostul procuror Alexandr Stoianoglo, susținut de socialiști, vor lupta pentru fotoliul de președinte.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), în primul tur al scrutinului, care a avut loc pe 20 octombrie, pentru Maia Sandu au votat 42,45% din populație, adică – 656 354 de voturi, în timp ce pentru Alexandr Stoianoglo și-au dat votul 25,98% dintre alegători, adică cu 254 628 de voturi mai puține decât pentru Maia Sandu. Stoianoglo a obținut 401 726 de voturi.