Maia Sandu: R. Moldova vrea să adere cât mai curând posibil la UE pentru a se proteja de Rusia
R. Moldova vrea să adere „cât mai curând posibil” la Uniunea Europeană pentru a se proteja de amenințarea rusă şi speră la o decizie „în următoarele câteva luni” cu privire la deschiderea negocierilor în acest sens, a declarat șefa statului Maia Sandu într-un interviu pentru AFP.
„Desigur, nimic nu se compară cu ceea ce se întâmplă în Ucraina, dar noi vedem riscul şi credem că ne putem salva democrația doar dacă facem parte din UE. Rusia va continua să fie o mare sursă de instabilitate în următorii ani şi noi trebuie să ne protejăm. (…) Războiul din Ucraina a pus lucrurile în alb şi negru. Acum vedem foarte clar ce înseamnă pentru noi lumea liberă şi ce înseamnă lumea autoritaristă”, a spus președinta Maia Sandu în marja summitului Consiliului Europei, care s-a încheiat miercuri în Islanda.
#UPDATE Moldova wants EU membership "as soon as possible" as protection against a threat from Russia and hopes for a decision to start negotiations "in the next months," President Maia Sandu told AFP in an interview.https://t.co/XCWZzpqA53 pic.twitter.com/ng6sHlphtY
— AFP News Agency (@AFP) May 18, 2023
Maia Sandu a acuzat Rusia, în februarie, că plănuiește o lovitură de stat în R. Moldova. Șefa statului a spus că au fost recepționate documente de la partenerii ucraineni, care presupun organizarea mai multor activități subversive în țara noastră.
„Planul pentru perioada următoare presupune acțiuni cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, camuflați în civil, care să întreprindă acțiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului și luare de ostatici. Prin acțiuni violente, mascate sub proteste ale așa-numitei opoziții, ar urma să se forțeze schimbarea puterii de la Chișinău”, declara președinta Sandu în februarie 2023, la aproape un an de la invazia Rusiei în Ucraina.
UE a acordat Ucrainei şi R. Moldova statutul de state candidate la aderarea la UE în iunie 2022, însă le cere să continue reforme, mai ales împotriva corupției. Sursa citată scrie că există încă numeroase obstacole în calea aderării țării noastre la UE, inclusiv faptul că o regiune a țării se află de facto sub controlul Rusiei. La mijlocul lunii martie 2023, președinta Maia Sandu declara că „în 2030, R. Moldova trebuie să fie țară membră a UE”.
Pe 19 aprilie 2023, plenul Parlamentului European (PE) a votat o rezoluție prin care se cere începerea negocierilor de aderare a R. Moldova la UE până la finalului anului 2023, după îndeplinirea celor nouă recomandări enunțate de CE. Atunci, Maia Sandu declara că „locul Moldovei este în UE – acest lucru este cerut de cetățenii noștri, pentru acest obiectiv muncesc instituțiile noastre și avem tot sprijinul statelor europene să devenim membru al UE”.
Pe 21 mai, în R. Moldova va fi organizată Adunarea Națională „Moldova europeană”, eveniment proeuropean la care sunt invitați toți cetățenii, evenimentul va fi urmat de Summitul Comunității Politice Europene pe 1 iunie, la care vor participa aproape 50 de lideri străini, după cum anunțau anterior autoritățile.